În timpul concertului susținut de formația sa, Vama, la UNTOLD, actorul Tudor Chirilă a început una dintre piesele interpretate cu un scurt discurs despre corupția în România și despre modul în care este combătută. Speech-ul său a fost rostit înainte ca Vama să interpreteze piesa „Barosanii”.
„Țara noastră are parte de două chestii: sclavii și barosanii. Sclavii sunt ăia care plătim taxe, barosanii sunt ăia care le ciordesc și le cheltuie. Fiecare român se naște cu 300 de euro în minus
După 20 de ani de activitate DNA corupția este de 1 miliard de euro pe an. Aia adevărată e în jur de 16 miliarde, bani care se fură de la noi. Și încă ceva: din toate condamnările de corupție, 80% sunt cu suspendare! Furați liniștiți! Cântecul ăsta este pentru barosani. Cântă cineva cu noi în seara asta, sclavilor? Pentru barosani?”, a spus Chirilă.
După care a început să cânte primele versuri din piesa „Barosanii”: „Să facem bani, să fim barosani”. Tudor Chirilă este cunoscut și pentru implicarea sa în acțiuni civice, precum au fost protestele din 2017, împotriva adoptării Ordonanței 13.
Într-una din recentele sale poziționări legate de chestiuni de pe agenda publică, actorul a salutat victoria lui Nicușor Dan la alegerile locale din București. „N-a furat, dar a şi făcut” a scris Tudor Chirilă pe pagina sa de Facebook
E bun doar de proteste ca muzică…canci. un papagal neomarxist. După manifestul lui, clasa politică e înfrântă, nu o să mai fure. I a speriat tare.