Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a anunţat pe Facebook că proiectul de modificare a legilor justiţiei este finalizat, precizând că prioritar este de acum planul cerut de CEDO privind condiţiile din închisori.
„Este finalizat proiectul de lege pentru modificarea legilor justiţiei – vom participa la toate dezbaterile”, a scris Tudorel Toader pe Facebook.
Conducerea PSD a decis ca modificările la Legile Justiţiei să fie promovate ca iniţiativă parlamentară, nu printr-un proiect asumat de Executiv, au declarat, vineri, surse social-democrate, ideea fiind enunţată şi de premierul Mihai Tudose.
Mai multe propuneri privind legile justiţiei au fost criticate de jurişti, printre cele mai contestate fiind prevederile referitoare la trecerea Inspecţiei Judiciare în subordinea Ministerului Justiţiei şi excluderea preşedintelui României din procedura de numire a şefilor de parchete.
„Prioritară devine foia de parcurs pentru îndeplinirea cerinţelor Hotărârii pilot, pronunţată de CEDO, referitoare la condiţiile din penitenciare! Comisiile din penitenciare sunt pregătite să pună în aplicare prevederile legii nr. 169 din 14 iulie 2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal”, mai precizează ministrul.
Astfel, de joi, potrivit legii, „pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată”.