Nouă inculpați trimiși în judecată de DNA în 2009 pentru abuz în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu, printr-un rechizitoriu semnat de fostul şef al Secţiei a II-a DNA Doru Ţuluş (foto stânga) şi confirmat de fostul şef DNA Daniel Morar (foto dreapta), au fost achitați definitiv. Este vorba despre dosarul fostului director general al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar “CFR Calatori”, Alexandru Noapteş. Curtea de Apel Cluj a menţinut joi, 17 iulie 2014, sentinţa judecătorului Lucian Buta de la Judecătoria Cluj-Napoca, prin care Alexandru Noapteş, Vanghele Nacu, Iosub Nicolae Cătălin, Vasile Mureşan, Florisca Simona Elena, Iancu Floare, Sabo Emi, Urs Claudia Maria şi Călin Mitică – acesta din urmă apărat de avocatul Gheorghiţă Mateuţ – au fost achitaţi.

 

Decizia de menținere a sentinței Judecătoriei Cluj-Napoca a fost luată de judecătoarele Adina Daria Lupea şi Monica Rodina. Trebuie să precizăm că Adina Daria Lupea a formulat cerere de abţinere în acest dosar, pe motiv că procurorul Doru Ţuluş, cel care a întocmit rechizitoriul, i-a fost naş de cununie şi i-a botezat copilul. Cererea de abţinere i-a fost însă respinsă, după ce colegii Adinei Lupea au considerat că acest aspect nu poate afecta imparţialitatea judecătoarei.

Revenind la achitarea celor nouă inculpaţi, procurorii Doru Ţuluş, care a semnat rechizitoriul prin care aceştia au fost trimişi în judecată, şi fostul şef DNA, Daniel Morar, sunt buni de plată pentru prejudiciile aduse acuzaţilor. Asta dacă vreunul dintre cei nouă inculpați, plimbați pe la DNA şi prin instanțe cel puțin șase ani, decid să îi acționeze în instanţă pe cei doi procurori, pentru plata unor daune şi despăgubiri. Potrivit art. 541 din CPP, acțiunea pentru repararea pagubei poate fi introdusă în termen de şase luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de judecată, prin chemarea în judecata civilă a statului, care răspunde prin ministerul Finanțelor Publice. Acțiunea este scutită de taxe de timbru. Conform art. 542 CPP, în caz de acordare de daune, statul se poate îndrepta cu acțiune în regres pentru recuperarea daunelor de la magistrații vinovați.

 

Iată minuta Curții de Apel Cluj-Napoca:

“În baza art.421 pct. 1 lit. b C.pr.pen. respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație – D.N.A. – Serviciul Teritorial Cluj şi inculpatul CĂLIN MITICĂ împotriva sentinţei penale nr. 1 din 4 ianuarie 2013 a Judecătoriei Cluj – Napoca. Stabilește sumele de cate 200 lei cu titlu de onorarii parțiale în favoarea apărătorilor desemnați din oficiu …., …, … şi … şi suma de 400 lei în favoarea av. … (2x 200 lei) care se avansează din FMJ.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 17.07.2014”.

 

Judecătorul Lucian Buta: “Probațiunea mai aprofundată administrată în cursul judecăţii a relevat nevinovăţia inculpaţilor”

În 4 ianuarie 2013, judecătorul Lucian Buta de la Judecătoria Cluj-Napoca a dispus achitarea celor noua inculpaţi în baza art. 10 lit. d din vechiul Cod de procedură penală, care prevede că ”faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii”. Judecătorul Buta a evidenţiat neregulile din rechizitoriul întocmit de Ţuluş şi confirmat de Morar, precizând că din probele administrate în cursul judecăţii a reieşit nevinovăţia inculpaţilor:

“Rechizitoriul s-a bazat în principal pe raportul de constatare şi pe suplimentul acestuia (f.125 gi urm. vol.2 dup) care vehiculează, o mare cantitate de informație financiar-contabilă şi tehnică (parțial eronată aşa cum s-a arătat la pct. I subpct. I si 2 din precedent) şi care însă nu a fost integrată şi ierarhizată din punct de vedere juridic cu pornire de la elementele esenţiale ale faptelor de dovedit. (…)

În privința fiecăruia dintre cei 9 inculpaţi nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor deduse judecății – nici sub aspectul laturii obiective şi nici sub aspectul laturii subiective, care nu au fost dovedite nici în cursul urmăririi penale şi nici în cursul judecăţii. Dimpotrivă, probațiunea mai aprofundată administrată în cursul judecăţii a relevat nevinovăţia inculpaţilor”.

Sursa: Luju.ro

Calin_Mitica.jpg

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.