Cum se explica „inconsecventa” Sectiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii? Dupa ce, cu unanimitate de voturi, îsi însusise dezastruosul „Raport privind controlul de fond asupra activitatii Directiei Nationale Anticoruptie – structura centrala”, întocmit de Inspectia judiciara a CSM, peste numai o saptamâna a avizat negativ (scor 6-1) propunerea ministrului justitiei de revocare a procurorului Doru Tulus din functia de procuror sef al Sectiei de combatere a infractiunilor conexe infractiunilor de coruptie. Adica, exact din fruntea acelui departament al DNA în care inspectorii constatasera cele mai multe nereguli. Pe care, aceeasi Sectie pentru procurori, le confirmase, dând caracter oficial aprecierilor apocaliptice din documentul final. Ca nimic nu putea fi redresat în 10 zile în parohia lui Tulus, e clar. Si atunci , totusi, cine-i responsabil pentru acele deficiente?
Din pacate, dezbaterea care trebuia sa aiba loc în jurul neajunsurilor din activitatea DNA a fost deturnata. Greseala tactica apartine ministrului Chiuariu, cel care a aruncat piatra, accentuând – pe traseu – tenta politica a disputei. Ori, tocmai aceasta directie trebuia blocata. Pentru ca, pe fond, afirmatiile lui Chiuariu sunt întemeiate. El le-a declamat, însa, politic. Ba, chiar într-un falset pitigaiat: nici macar nu a avut abilitatea sa ascunda interesele personale si de grup din spatele demersului sau „justitiar”. O fundatura pe care membrii Sectiei pentru procurori a CSM au avut flerul sa o ocoleasca, amânând sine die abordarea problemelor reale, recunoscute anterior ca nu sunt fabulatii.
În al doilea rând, Legea privind statutul judecatorilor si procurorilor e clara: avizul solicitat sectiei are doar caracter consultativ. Ori, era evident ca Presedintele – chiar si în cazul în care s-ar fi adoptat un aviz favorabil demiterii – nu are de gând sa dea satisfactie tânarului ministru liberal si, oricum, va respinge propunerea de destituire a procurorului sef Doru Tulus. Asa ca miza confruntarii din 18 octombrie nu a fost atât de mare precum era prezentata tele-jurnalistic. Primii care au realizat semnificatia formala a acestui demers si esecul previzibil al tentativei lui Chiuariu – atâta timp cât DNA este revendicata de la Cotroceni iar Basescu trebuie sa-si antreneze, din când în când, muschii – au fost tocmai votantii: nu au fost de acord sa fie partasi la o înfrângere.
În al treilea rând, calculele lor au fost un pic mai alambicate. Ei au înteles ca, de fapt, au fost provocati sa dea gir juridic unei confruntari strict politice. Pe buna dreptate, presa a considerat rezultatul ca o înfrângere a Ministrului Justitiei. Implicit, a Guvernului Tariceanu II. Tenta politica a fost accentuata – total neinspirat – tocmai de tânarul ocupant al portofoliului, necoptul Chiuariu. În loc sa stearga din memoria colectiva gafa prin care a aprins batalia, prin pripa puerila de a cere demiterea lui Doru Tulus fara a avea la baza o constatare a incapacitatii manageriale a incomodului procuror, Chiuariu a reîmprospatat-o pâna în ultimul moment al înclestarii. Dezastrul pare acum cu atât mai mare cu cât vine în urma unui vehement „rechizitoriu” sustinut de ministru în plina sedinta publica, orbit de camerele de televiziune si de blituri. Omul si-a citit cu intonatie fituica, a invocat „victoria” lui din setul precedent, pierdut de DNA, si a asteptat, încrezator si nu prea, verdictul. Fara sa înteleaga ca ar fi fost mult mai eficient pentru scopurile lui daca si-ar fi luat liber în ziua respectiva .
Problemele DNA ramân în continuare nesolutionate. Prapadul constatat la sectia a II-a nu este atribuit, deocamdata, nimanui. Prin urmare, nu va fi nimeni sanctionat acum. Doar daca, într-o buna zi, dupa ce-si face presedintele curat prin sertare, bineînteles suparat fara un motiv anume, va pune pe tapet, asa, din senin, destituirea lui Tulus. Ca, vorba unui procuror stalinist, „tot a facut el ceva”. Altfel, lumea poate crede ca Traian Basescu ar încuraja iresponsabilitatea „managerilor” din parchete, ceea ce nu da bine mai ales în preajma alegerilor prezidentiale.
Alexandru Lele
