La începutul anului, CNAIR a organizat o licitație pentru eliminarea definitivă a deșeurilor cu mercur din zona Fața Dealului, comuna Moldovenești, jud Cluj. Valoarea estimată a contractului este de peste 160 milioane lei, fără TVA, iar licitația a fost câștigată de firma Oil Depol din Constanța. Patronii firmei, care fac parte din cercul de prieteni de-al lui Radu Mazăre, sunt specializați în afacerile cu cântec din mediu. Oferta cu care au câștiga a fost scandalos de mică: 80 de milioane, dar are o explicație. Chiar dacă CNAIR a cerut o eliminare specială a deșeurilor, potrivit contestațiilor din dosarul licitației, firma care a câștigat licitația nu are capacitatea necesară pentru a face acest lucru. Și cu toate acestea, a câștigat!

La începutul anului, CNAIR a organizat licitația ”Tratarea și eliminarea deșeurilor constituite din solul contaminat cu hexaclorciclohexan (HCH) și mercur (Hg), rezultat din eliberarea amplasamentului Autostrăzii Braşov-Cluj-Borş, sector 2B, km10+500 şi depozitat în depozitul temporar de deșeuri periculoase de la Fața Dealului, comuna Moldoveneşti, Județul Cluj”, care a avut o valoare maximă de 157.385.936 lei, fără TVA.

Este vorba despre deșeurile care stăteau sub traseul Autostrăzii Transilvania  și, în 2009, Compania de drumuri a plătit peste 16 milioane de euro pentru scoaterea lor din subsol și mutarea într-un depozit temporar din comuna clujeană Moldovenești.

Contractul pentru tratarea și eliminarea deșeurilor respective a fost atribuită unei asocieri conduse de firma Oil Depol din Constanța, care a câștigat licitația pentru jumătate din prețul maxim !

Mai mult, în cadrul procedurii, OIL DEPOL SERVICE SRL din Constanța a formulat o contestație pe motiv că cerințele impuse prin caietul de sarcini sunt restrictive și limitează accesul ofertanților la procedură.

Problema constă în faptul că deșeurile respective au o concentrație ridicată de mercur, iar neutralizarea lor nu se poate face prin ardere, ci prin intermediul unei instalații speciale.

În caietul de sarcini al licitației, printre utilajele pe care trebuie să dețină firma câștigătoare se numără o ”instalație de absorbție termică adaptabilă – minim 7 buc.” care este folosită la decontaminarea deșeurilor de mercur.

În 2013, EPMC Consulting, una dintre firmele care câștigă pe bandă rulantă licitații pentru diferite studii, în special cele de fezabilitate, a elaborat un document în virtutea căruia a fost făcut caietul de sarcini al acestei licitații.

”Specialiștii care au elaborat studiul de fezabilitate nu exclud incinerarea/coincinerarea ca metodă de eliminare/valorificare a pământului contaminat cu HCH, nu exclud nici tratarea prin stabilizare/solidificare sau alte metode, în vederea eliminării prin depozitare finală. De exemplu, metoda incinerării a fost luată în considerate ca fiind aplicabilă pentru eliminarea contaminanților din solurile depozitate temporar în instalația de depozitare din Fața Dealului, comuna Moldovenești, Jud. Cluj, fiind preluată și în Caietul de sarcini, ca o etapa finală după desorbție/spălare. Totodată, după cum rezultă din Caietul de sarcini, în scenariul prezentat de Autoritatea contractantă, procesul de eliminare a contaminanților prin desorbție termică nu este suficient și nici îndeajuns de eficient, fiind imperativă continuarea metodei de tratare, prin aplicarea incinerării/ co-incinerării pământului contaminat cu concentrație foarte mare (care nu a putut fi decontaminat prin spălare sau desorbție termică). Însă nu înțelegem motivul pentru care Autoritatea Contractantă: – a exclus din oficiu, eliminarea contaminanților din sol prin combinarea proceselor de sortare, spălare și de incinerare/co-incinerare a solurilor contaminate și – a impus aplicarea scenariului care impune combinarea metodelor de sortare, spălare, desorbție termică, iar incinerarea numai pentru pământul foarte contaminat, care nu poate fi curățat prin desorbție termică sau spălare. Impunerea, de către Autoritatea Contractantă, a unei anumite metode de execuție, creează dezavantaje majore pentru operatorii economici care dețin deja instalațiile de incinerare, pe de o parte și oferă avantaje majore pentru operatorii economici care dețin instalații de desorbție termică, ceea ce poate înseamnă un tratament subiectiv și discriminatoriu din partea Autorității contractante față de potențialii ofertanți”, arată reprezentanții Oil Depol.

Practic, ei reclamă faptul că nu dețin instalații termice pentru decontaminare și cer Companiei de Drumuri să elimine această condiție! CNSC a respins contestația.

Dănuț Florescu: Contestatarii sunt rău intenționați!

Însă, în pofida nemulțumirilor, cei de la Oil Depol au câștigat licitația în asociere cu Ecomed Eastern Europe și Ecomaster Servicii Ecologice.

După anunțarea câștigătorilor, firma Setcar, un alt participant la licitație, a contestat rezultatul licitației și a atras atenția că, de fapt, în oferta celor de la Oil Depol nu există prezentarea instalației de decontaminare a mercurului, așa cum prevede caietul de sarcini.

”Se va decontamina separat solul cu granulație mai mică de 3 cm și conținut de HCH și Hg, mercurul va fi recuperat într-o instalație specifică, atașat instalației de purificare aferentă instalației de desorbției termică uzuală”.

 De asemenea, contestația mai atrage atenția asupra faptului că în justificarea prețului scăzut al ofertei, cu care cei de la Oil Depol au câștigat licitația, nu se regăsește prețul manoperei pentru instalația respectivă.

Practic, chiar dacă în oferta lor nu a fost bifată această cerință, ei au primit contractul.

Regulamentul UE nr 852/2017 (art 13,pct 3) stipulează clar modalitatea de decontaminare a mercurului: ”Înainte de a fi eliminate definitiv, deșeurile de mercur se supun transformării și, în cazul în care sunt destinate eliminării în instalații supraterane, transformării și solidificării”.

Pentru a puncta faptul că cei de la Oil Depol nu vor trata pământul contaminat cu mercur anterior eliminării lui, stă drept dovadă o autorizație de mediu a companiei Demeco (unul dintre subcontractori, n.red.) care arată că societatea se ocupă cu incinerarea deșeurilor, având o stație în zona Aradului. În autorizațiile de mediu emise pentru ceilalți membri ai asocierii Oil Depol nu este specificat niciunde că firmele ar deține utilaje de absorbție termică.

Cei de la Ecomaster au un depozit de deșeuri periculoase în județul Prahova.

Astfel, toate datele indică faptul că cei de la Oil Depol vor muta deșeurile de la Turda, cel mai probabil, în Prahova.

Am încercat să obținem clarificări din partea reprezentanților firmei Oil Depol. La unul dintre numerele de telefon ale companiei a răspuns Radu Merlă, acționar cu 50% în firmă. După ce a auzit despre ce este vorba, legătura telefonică s-a stricat brusc, Merlă nu a transmis că nu mai aude nimic și a închis telefonul. Ulterior nu a mai răspuns apelurilor telefonice. 

Dănuț Florescu, celălalt asociat și administrator al firmei, spune că cei care au contestat rezultatul licitației sunt rău intenționați.

”Noi avem toate instalațiile necesare care sunt în Prahova. Acolo vom transporta și elimina deșeurile respective. Dar aceste date există! Cei care au făcut contestațiile au fost rău intenționați”, a declarat Florescu.

Turdeanul Szilagyi nu putea să nu se uite la contract

De la această licitație nu putea să lipsească firma MBS Group SRL care a ofertat în asociere cu Salubris Waste Management.

Și ei au contestat licitația pe motiv că ofertele celorlalți doi concurenți ar fi trebuit respinse pentru că au o valoare mult prea mică. ”Caracterul neobișnuit de scăzut al prețului ofertelor financiare, fără a exista o justificare obiectivă și integrală a tuturor costurilor și cu un profit spre extrem de mic: oferta fonanciară a asocierii Oil Pol este cu 50% mai mică decât prețul estimat al procedurii de atribuire și oferta asocierii Setcar fiind cu 30% mai mică decât prețul estimat”. Compania este deținută de omul de afaceri controversat din Turda Gabriel Silagyi care a câștigat câteva milioane bune de euro de pe urma afacerilor cu deșeuri din zonă.

Cine sunt patronii Oil Depol

Constănțenii Dănuț Florescu și Radu Merlă fac parte din cercul de apropiați ai lui Radu Mazăre, fostul primar din Constanța condamnat penal pentru corupție. Sotia lui Radu Merla este director executiv executiv la Dezvoltare și fonduri europene.  Celălalt acționar, Dănuț Florescu are o legătură specială de afaceri cu Sorin Strutinschi, om de afaceri din aria de interes al lui Mazăre, condamnat, la rândul lui, pentru corupție. Din asocierea care a câștigat acest contract face parte și firma Ecomaster. Compania a aparținut grupului Rompetrol și a primit o scutire din partea Guvernului Ponta de la plata unei datorii de 600 milioane dolari către bugetul de stat. Ulterior, ea a fost cumpărată de Oil Depol, care este acum acționar.

Update 21 septembrie 2021

În urma publicării articolului, reprezentanții Oil Depol au transmis următorul punct de vedere:

”În urma evaluării tehnice a ofertelor depuse la licitația „Tratarea și eliminarea deșeurilor constituite din solul contaminat cu HCH și Hg rezultat din eliberarea amplasamentului autostrazii Brasov – Cluj – Bors și depozitate în depozitul temporar de deșeuri periculoase de la Fața Dealului, comuna Moldoveneşti, Județul Cluj”, toate firmele participante au fost calificate, ceea ce confirmă faptul că fiecare dintre acestea a îndeplinit toate cerințele privind gestionarea corectă și în conformitate cu întreaga legislație de mediu a deșeurilor existente pe amplasament.

Firmele din asocierea noastră, precum și subcontractorii declarați, au prezentat la data depunerii ofertei toate autorizațiile, permisele și licențele solicitate în caietul de sarcini, în termen de valabilitate.

Amplasamentul pe care se vor desfășura activitățile de sortare/tratare a solurilor contaminate este un amplasament IPPC, autorizat integrat pentru tratarea și eliminarea deșeurilor periculoase.

Întregul proces de lucru se va desfășura în deplină conformitate și fără abatere de la caietul de sarcini și graficul de execuție prezentat autorității contractante.

Instalația de desorbție termică, ce va fi achiziționată, supusă procedurii de autorizare și utilizată în procesul de tratare, este o instalație complet nouă, concepută și adaptată pe specificul proiectului, în conformitate cu normele BAT/BREF. Având în vedere că instalația menționată este una nouă, special dedicată acestui proiect, cu o valoare considerabilă, aceasta va fi achiziționată și va fi autorizată prin includerea instalației și a procesului de tratare prin desorbție termică în autorizația integrată de mediu în termenul legal de maximum 5 luni, fără abatere de la caietul de sarcini și graficul de execuție.

Conform prevederilor din Autorizația Integrată de Mediu deținută de noi, autoritatea de mediu competentă a fost notificată în termenul legal, înainte de participarea propriu-zisă, despre faptul că participăm la această licitație, pentru care vom utiliza instalații și echipamente specifice/solicitate prin caietul de sarcini.

Și numărul de echipamente/instalații cerute de autoritatea contractantă este cel planificat și confirmat – 1 instalație de desorbție termică și 4 incineratoare”, a declarat Dănuţ Florescu, Director General la Oil Depol SRL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.