Camera de Conturi îi pune în cârca Lilianei Antonescu, fosta sefa a Inspectoratului Scolar Judetean Bihor aproape 800 de milioane de lei vechi. În urma controlului, inspectorii au descoperit ca inspectoarea sefa si-a dat salarii peste cele legale, atât ei cât si personalului unitatii. Pentru recuperarea prejudiciului, Camera a sesizat sectia contencios – administrativ a Tribunalului Bihor Camera de Conturi Bihor a verificat în acest an legalitatea cheltuirii banilor publici de catre Inspectoratul Scolar Bihor. Potrivit raportului întocmit, situatia pe 2007 nu este tocmai roza în bugetul ISJ Bihor. Inspectorii au descoperit o paguba de peste 770 de milioane de lei. Prejudiciul creat se datoreaza majorarii nelegale a salariilor din conducerea inspectoratului. Interesant este faptul ca inspectoarea si-a dat demisia în martie 2008, exact în perioada când Curtea de Conturi era pe capul ei. A motivat gestul prin faptul ca a dorit sa candideze pentru un post de director al unui colegiu tehnic din Alesd. GAZETA DE ORADEA a descoperit însa ca motivul plecarii erau neregulile din bugetul Inspectoratului… Salarii ilegale Salariile personalului de conducere, îndrumare si control al Inspectoratului Scolar Judetean se stabilesc în functie de nivelul de studii, gradul didactic si transa de vechime potrivit prevederilor legislative. Inspectorii Camerei au descoperit însa ca acestea nu au fost stabilite potrivit legislatiei în vigoare. „S-a încalcat legea”, spune Bonchis Munteanu, director adjunct al Camerei de Conturi Bihor. „Comparând salariile de încadrare prevazute în statutul de functii aprobat de ordonatorul de credite principal valabil la 1 octombrie 2007 cu salariile de încadrare din statutul de plata întocmit în luna octombrie 2007, în baza carora au fost calculate baza drepturilor salariale pentru inspectorii scolari, s-a constatat ca salariile de încadrare din statuturile de plata au fost mai mari decat cele din statutul de functii aprobat de ordonatorul de credite principal. Diferenta consta în faptul ca salariile de încadrare din statutul de plata au fost stabilite la nivel maxim al salariului de baza pentru functia didactica de educator, învatator, profesor cu gradul didactic I si cu vechimea peste 40 de ani ori cele din statutul de functii au fost aprobate la nivelul corespunzator functiei didactice, gradului didactic si a vechimii recunoscute în învatamant. Chiar daca inspectorii îndeplinesc conditiile de functie si grad didactic, vechimea efectiva în învatamant este mai mica de 40 de ani, fapt ce a condus la acordarea de noi salarii de încadrare mai mari decat cele reale si legal cuvenite, iar acest cuantum a constituit baza de calcul pentru adaosuri, sporuri si alte drepturi salariale suplimentare”, sustine Bonchis Munteanu. Salariile de încadrare stabilite si aprobate de consiliul de administratie, invocându-se legea 349 din 2004, nu au fost aprobate de ordonatorul principal de credite, dar au fost acordate în perioada septembrie-noiembrie 2007. Ceea ce este ilegal. Iar vina principala apartine ordonatorului… principal de credite, adica Lilianei Antonescu. Majorare doar pentru unitatile pilot Prin adresa Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului nr.45533/27 noiembrie 2007 a fost restituit statutul de functii astfel întocmit si se precizeaza ca sistemul de salarizare si stimulare a personalului didactic prevazut de Legea nr. 349/2004 se aplica numai în unitatile de învatamant-pilot. Mai mult decât atât, în adresa se specifica faptul ca inspectoratele scolare judetene sunt organele de specialitate în subordonarea ministerului si nu pot aplica sistemul de salarizare prevazut de Legea 349. Potrivit prevederilor legislative, salarizarea personalului de conducere, de îndrumare si de control, din unitatile de învatamant, din inspectoratele scolare si din Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului se face prin salariul de baza al functiei didactice, gradului didactic si vechimii recunoscute în învatamânt la care se adauga o indemnizatie calculata la salariul de baza al functiei didactice. Aceeasi lege prevede ca pentru asigurarea aplicarii corecte a principiului noului sistem de finantare si administrare a unitatilor de învatamant preuniversitar de stat, modificarile se vor aplica, gradual, esalonat în perioada ianuarie 2005 – decembrie 2007. Mai întâi, începând cu 1 ianuarie 2005, unitatile de învatamant din judetele-pilot stabilite prin Hotarare a Guvernului trec la aplicarea noului sistem de finantare, administrare si salarizare a personalului. Apoi, sistemul de salarizare si stimulare a personalului didactic si de conducere prevazut se aplica în unitatile de învatamant-pilot, în limita fondurilor publice aprobate. Numai ca ISJ Bihor nu face parte din acele unitati de învatamânt-pilot. Iar Liliana a dat la toata lumea chiar daca nu era cazul… Gaura Diferenta dintre drepturile salariale brute acordate personalului de conducere, îndrumare si control si drepturile salariale brute cuvenite potrivit prevederilor legale care reglementeaza cresterile salariale ce s-au acordat în anul 2007 personalului didactic din învatamant este de 374 milioane de lei. „Aceasta suma reprezinta paguba fiind majorate nelegal cheltuielile de personal înregistrate si find efectuate plati mai mari decat cele legal cuvenite”, spune directorul adjunct al Curtii de Conturi. Aferent acestei sume, ISJ Bihor a calculat si virat lunar contributia de asigurari sociale în procent de 19.5% în baza art.18 din Legea nr.19/2002 actualizata, privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale. Cu toate darile catre stat, la care se adauga dobânzile bancare, paguba depaseste 500 de milioane. Si-a dat bani mai multi Liliana Antonescu nu se putea „uita” pe ea însasi de la majorarea salariala necuvenita. Deoarece cel care lucreaza cu mierea mai si gusta din ea… „Similar s-a procedat si în cazul personalului de conducere al inspectoratului scolar, respectiv acordarea unui salariu de încadrare mai mare decât cel legal cuvenit inspectorului scolar general, pe toata perioada anului 2007 iar inspectorilor scolari general adjuncti pe perioada iunie-decembrie 2007”, spune Bonchis Munteanu. Diferenta dintre drepturile salariale brute acordate personalului de conducere, îndrumare si control în perioada ianuarie-decembrie 2007 si drepturile salariale brute cuvenite potrivit prevederilor legale este de peste 200 de milioane, la care se adauga contributia de asigurari sociale si alte indemnizatii. „Paguba actualizata totala, creata prin plata unor drepturi salariale mai mari decât cele legal cuvenite ca urmare a acordarii salariilor de încadrare fara a fi îndeplinite conditiile de vechime recunoscute în învatamant, este în total de 773, 39 milioane de lei”, mai spune directorul adjunct. Fuga de raspundere La începutul lunii martie, Liliana Antonescu a demisionat din functia de sef al Inspectoratului Scolar Judetean Bihor, motivându-si renuntarea la aceasta functie pentru a putea candida pentru postul de director al Colegiului Tehnic „Alexandru Roman” din Alesd. Acesta însa nu este singurul motiv invocat de fostul inspector general. „Specificul muncii este foarte variat. Activitatea de inspector nu presupune doar inspectii scolare, ci si alte activitati care, din pacate, ne sustrag atentia”, a declarat Liliana Antonescu la aceea vreme. Printre motivele invocate de fostul inspector general se numara si cele legate de familie. „În perioada cât am ocupat functia de inspector scolar general mi-am neglijat si copiii”, a mai adaugat atunci Liliana Antonescu. Nu a mai amintit însa si de neregulile descoperite în bugetul institutiei. Adevarul, chiar daca mai târziu, iese pâna la urma la iveala… Pe mâna justitiei „În vederea stabilirii raspunderii juridice si recuperarii pagubei de 74.465 lei reprezentand plati si cheltuieli nelegale de personal si daune interese (dobanzi bancare) în suma de 2.874 lei calculate pana la data de 31 martie 2008 si în continuare pana la achitarea pagubei, stabilite în sarcina presedintelui consiliului de administratie al Inspectoratului Scolar Judetean Bihor, Antonescu Sanda Liliana- ordonator de credite, am dispus sesizarea Tribunalului Bihor-Sectia Contencios Administrativ”, a spus Ioan Gheorghe Tara, directorul Camerei de Conturi Bihor. Recidivista GAZETA DE ORADEA a mai „prins-o” în trecut pe Liliana Antonescu ca a uitat sa-si depuna declaratia de avere. Desi legea spune ca declaratia de avere si interese trebuie refacuta anual, cei trei inspectori scolari generali adjunct ai ISJ Bihor, în frunte cu inspectorul general, au ignorat acest aspect. Legea 144/2007, intrata în vigoare la data de 25 noiembrie 2007 îi obliga sa se „laude” cu ceea ce au dobândit material de-a lungul anilor. Ei nu s-au laudat însa. Probabil au stiut de ce… Calin Miron

Material publicat in Gazeta de Oradea,7-13 iulie 2008

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.