La prima licitaţie pentru vânzarea afacerii falimentare Parking Mărăşti nimeni nu s-a arătat interesat să plătească cel puţin 15,4 milioane de lei. Însă, firma de insolvenţă care se ocupă de organizarea licitaţiei speră să apară un investitor în august sau septembrie, când sunt planificate următoarele licitaţii. Însă, o absolventă de studii sociologice a scris o lucrare de licenţă despre subiectul Piaţa Mărăşti, acţionarii din această afacere, cum a apărut proiectul, etc, iar procurorii clujeni nu au fost în stare să scrie nici măcar câteva pagini dintr-un rechizitoriu. Ori poate au scris, dar ţin dosarul la sertar.

 

La mijlocul lunii trecute, SC Expert Insolvenţă a organizat o licitaţie pentru vânzarea afacerii falimentare Parking Mărăşti. Preţul de pornire a fost de 15.445.757 de lei, însă nimeni nu a fost interesat să cumpere. Aşa că lichidatorul va mai organiza licitaţii în cursul acestei luni, în septembrie şi octombrie în speranţa că investitorul nu va întârzia să apară. Cu toate acestea, din cauza faptului că imobilul a fost construit ”cu ochii închişi” sunt mari şanse ca cel care va cumpăra să o facă pentru preţul minimal şi să transforme clădirea în cu totul altceva.

Acest business a fost dat de la bun început cu dedicaţie, un tun marca Boc pentru Lucian Cherteş, însă cel care a aprins fitilul a fost Gheorghe Funar. În 2008, Amelia Cândea,  studentă la Sociologie, a scris o lucrare de licenţă intitulată ”Informalitate şi clientelism. Piaţa Mărăşti din Cluj Napoca”. Pentru redactarea textului, ea a discutat cu clienţii din piaţă, cu vânzătorii şi cu alte diferite persoane.

”Primarul Funar a fost cel care a concesionat terenul Pieţei Mărăşti (pe 49 de ani) către trei acţionari: ”Pocol o avut 40%, Bongdane 19% şi APO 30%”. Primii doi, îmi spune cu o totală nonşalanţă interlocutorul meu ”au lucrat amândoi la CFL Baciu 2, deci au reuşit să fure de acolo atâţia bani, pentru că numai acolo erau legume şi fructe în vremea aceea. Cam ăştia au fost banii pentru concesionare, pentru teren. Iar pentru amenajare, pentru a amenaja piaţa, au scos un credit de la Bancoop”. Din acest împrumut însă o sumă importantă a fost folosită pentru a deschide o fabrică de bere în Săvădisla, iar o altă parte a fost investită la abatorul lui Costică Pocol, din Dâmbul rotund. Desigur, aceştia nu au mai putut să returneze ratele la bancă, şi aşa au fost confiscate de bancă magazinele limitrofe, terenul rămânând însă al acţionarilor. Bancoop a vândut către persoane fizice un drept de folosinţă al magazinelor pe termen de 15 ani, recuperându-şi o parte din sumă.

 

”Firma contractoare a făcut un împrumut bancar din care ”ei nu au plătit nici o rată la bancă până când s-a deschis parkingul (…) deci îi 8 lei pe oră, îi exagerat”. Aşadar, pentru returnarea împrumutului profitul trebuie să fie unul ridicat şi rapid, şi asta se va realiza prin preţuri de parcare mari, în parking-ul al cărui proiect ”e prost făcut: e foarte strâmt. Deci dacă trec două jeepuri unul pe lângă altul, se lovesc, rişti să-ţi loveşti maşina în parking. Şi ieşirea şi coborârea sunt foarte înguste, cel puţin cu o jumătate de metru mai larg trebuia făcut”. Cât priveşte Piaţa Mărăşti, interlocutorul meu afirmă că ”După gândirea şi concepţia lui Pocol, el va rămâne singurul acţionar, pentru că ceilalţi vor fi eliminaţi”, adică el va cumpăra încetul cu încetul acţiunile celorlalţi până va deveni acţionar unic”, arată Cândea în lucrarea ei.

 

Boc a tras cu tunul în spatele parcării

În spatele acestei afaceri s-au aflat persoane influente, avocaţi, foşti ofiţeri de securitate şi politicieni, iar faptul că afacerea respectivă s-a transformat dintr-un tun politic într-un faliment lamentabil se datorează exclusiv celor care s-au ocupat de business.

”Patronii acţionari ai Pieţei Mărăşti sunt oameni de afacere din Cluj, unii dintre ei destul de controversaţi, care deţin şi alte clădiri sau investiţii în Cluj. Aceşti oameni de afacere deţin pârghiile puterii în piaţă, ei fiind cei care închiriază spaţiile comercianţilor, stabilind cuantumul chiriei, cei care decid cine pleacă şi cine rămâne. Cel mai temut printre comercianţi este acţionarul majoritar, Costică Pocol (cu 52% din acţiuni), patronul Center Star (clădirea bazar). Pe parcursul cercetări, am perceput o reală tensiune şi teamă la toţi cei cu care am stat de vorbă, toţi coborând dintr-o dată tonul şi încercând să vorbească în şoaptă sau să nu mai vorbească deloc. Faptul că nu am reuşit să vorbesc cu atâţi oameni cu câţi mi-aşi fi dorit, pe lângă resursele lor limitate de timp, a fost şi teama că aş fi ”de la ziar”. Planează o teamă faţă de aceşti oameni care au apanajul puterii printre comercianţii din Piaţa Mărăşti. Mi s-a povestit că, pentru a ridica o parte din bazar a fost cumpărat locul în care se afla laboratorul de analize pentru carne şi alte câteva magazine pentru a sparge tot şi a construi iarăşi o clădire pentru care nu puteau primi aprobare, neîndeplinind condiţiile tehnice de urbanism. Clădirea a fost ridicată oricum… ”ştiu că erau discuţii că au dat ceva mită la primărie că nu aveau voie dă ridice structura de rezistenţă a clădirii”.

Povestea Parkingului din Mărăşti începe din toamna 2004 când, şeful Poliţiei Sanitar Veterinare Cluj, Mircea Lucian Chertes, s-a decis să intre în afaceri, demisionând din acest post şi deschizându-şi o firmă. După nici o lună de zile, firma sa ”a primit fără licitaţie contractul pentru construirea unei parcări în cartierul Mărăşti, pe un teren concesionat de colegul său de alianţă, democratul Emil Boc”, arată în lucrare fosta studentă la sociologie.

 

Procurorii ar putea mai mult?

Spre finalul lucrării, studenta spune că nu se mai poate descurca cu reţeaua de firme şi acţionari care sunt avocaţi şi foşti ofiţeri de Securitate.

”Teofil Tripon, fost ofiţer de Securitate, apoi procuror militar, iar din 1991, avocat. În perioada 1991-2995 a fost acţionar la SC Agropicoti care, înainte de a da faliment, a obţinut un credit de la Bankoop ce nu a mai fost returnat. Întreaga reţea de personaje şi de firme care şi-au tot schimbat denumirea prin intermediul cărora aceste persoane ajung să se lege între ele devine mult prea complicată pentru lucrarea de faţă pentru a fi dezvoltată pe deplin. De menţionat este însă faptul că soţia fostului ofiţer şi actualului avocat, Tripon Tulia Dorina, de asemenea avocată în Baroul Cluj, este acţionară la Center Star SRL alături de Costică Pocol”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.