Aflat la cel de-al doilea mandat, primarul municipiului Turda, Tudor Stefanie, vorbeste deschis, în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate Gazetei, despre obiectivele sale de transformare a orasului Turda într-un oras european si despre problemele cu care acesta se confrunta, în calitate de edil al municipiului.
Gazeta: În opinia dumneavoastra, care au fost motivele pentru care turdenii v-au ales înca o data primar al municipiului Turda, cu un scor atât de zdrobitor?
Tudor Stefanie: Pe parcursul mandatului 2004-2008 am încercat sa fiu primarul tuturor cetatenilor municipiului Turda, indiferent de categoria sociala, nationalitate, apartenenta sau simpatie politica. Am considerat ca Turda trebuie sa fie orasul în care toti cetatenii sa se simta acasa, sa asigur un climat de armonie si întelegere, un viitor mai bun. Am format o echipa de profesionisti la nivelul administratiei locale si, printr-o foarte buna colaborare cu membrii Consiliului Local, am initiat proiecte si programe care au atras parteneri si fonduri ce au asigurat dezvoltarea municipiului. Cetatenii municipiului Turda au apreciat rezultatele obtinute în mandatul trecut si tot ceea ce am propus, împreuna cu echipa mea, pentru Turda, ca strategie de dezvoltare în urmatorii patru ani .Cred ca locuitorii municipiului Turda au votat cu încrederea ca lucrurile bune demarate în perioada 2004-2008 vor continua si în perioada urmatoare, iar proiectele noi, pentru care m-am angajat împreuna cu echipa mea în campania electorala, vor fi duse la bun sfârsit.
Gazeta: Care sunt obiectivele finalizate în mandatul anterior si care sunt obiectivele pe care vi le-ati trasat pentru mandatul în curs?
Tudor Stefanie: Pentru a identifica principalele directii de actiune în dezvoltarea municipiului Turda, specialistii de la nivelul administratiei locale împreuna cu un consultant extern au configurat prima strategie de dezvoltare a localitatii. Aceasta lucrare ne-a permis sa ne stabilim obiectivele pe termen scurt, mediu si lung în fiecare domeniu de activitate si sa ne evaluam resursele pentru realizarea acestora. Din analiza datelor privind evolutia factorilor la nivel local si regional a rezultat clar ca localitatea dispune de resurse doar pentru rezolvarea problemelor curente ale municipiului, iar pentru obiectivele importante ce tin de dezvoltarea localitatii sunt necesare resurse atrase din fonduri europene. Am rezolvat o parte din problemele de infrastructura ale orasului, probleme privind asigurarea cu utilitati: salubrizare, transport, iluminat public, piete agroalimentare, parcuri, zone de agrement s.a.m.d. De asemenea, am asigurat si functionalitatea unitatilor de învatamânt, al unitatilor de sanatate publica si altor institutii subordonate Consiliului Local. Paralel am demarat programe de modernizare a localitatii, care pâna la finele mandatului 2004-2008 au fost deja realizate . Dintre acestea mentionez câteva:
-reproiectarea si reamenajarea într-o noua viziune a arterelor principale care traverseaza municipiul si în mod special zona centrala si zona cartierului Oprisani prin cresterea suprafetelor spatiilor verzi si rondourilor cu flori, a parcarilor amenajate, prin renovarea cladirilor istorice si introducerea unui sistem de iluminat modern care sa le puna în valoare;
-reamenajarea parcurilor existente si crearea de noi zone de liniste si verdeata prin obtinerea de fonduri de la bugetul statului;
-amenajarea locurilor de joaca pentru copii în incinta gradinitelor si în parcuri;
-amenajarea a patru fântâni arteziene în cartierele municipiului;
-semaforizarea arterelor principale ale localitatii;
-realizarea pasarelei metalice peste râul Aries ;
-realizarea de constructii sociale pentru familiile defavorizate;
-modernizarea unitatilor de învatamânt prin fonduri de la bugetul statului si bugetul local;
-înfiintarea de noi servicii publice la dispozitia cetatenilor: serviciul de evidenta al persoanelor, politia comunitara, centre pe cartiere privind încasarea impozitelor si taxelor locale, oficiul prefectural, oficiul de protectie al consumatorului, oficiul registrului comertului, Serviciul de Asistenta Sociala, centrul de zi pentru îngrijirea persoanelor vârstnice;
-înfiintarea împreuna cu localitatile vecine a operatorului de apa, canal ce a permis accesarea de importante fonduri europene pentru refacerea si dezvoltarea retelelor de apa si canalizare din municipiul nostru;
-demararea si realizarea principalelor etape din programul de dezvoltare a zonei turistice Bai Sarate-Durgau si amenajarea Salinei Turda pentru agrement si baza de tratament;
-demararea programului de amenajare a obiectivului turistic Gradina Zoologica cu fonduri de la bugetul statului, Consiliului Judetean si din bugetul local;
Pentru mandatul în curs mi-am propus finalizarea proiectelor care vizeaza cresterea atractivitatii turistice a municipiului Turda si a zonelor limitrofe si continuarea dezvoltarii municipiului prin noi investitii. Dintre obiectivele majore pe care le am în vedere se numara:
-modernizarea a aproximativ 32 km. artere de circulatie, trasee alternative care sa fluidizeze transportul;
-realizarea unui complex sportiv care sa cuprinda sala de sport, bazin de înnot, patinuar, hotel pentru sportivi;
-constructia de blocuri de locuinte sociale pentru familiile cu probleme sociale sau cele care vor fi evacuate din casele retrocedate;
-constructia unei gradinite;
-finalizarea amenajarii Gradinii Zoologice;
-continuarea programului de amenajare a parcurilor si crearea de noi spatii verzi;
-realizarea programelor de protectie sociala prin cantina de ajutor social, asistenti personali, facilitati pe transportul urban, ajutoare de urgenta, protejarea femeilor si copiilor aflati în dificultate s.a.m.d.
-modernizarea unor sectii de tratament ale Spitalului Municipal;
-continuarea programului de modernizare a unitatilor de învatamânt.
Gazeta: În urma cu ceva timp, ati declarat ca atunci când ati preluat Primaria exista o generatie de oameni politici care ,,traia” în trecut si nu avea vointa în a schimba administratia locala. Ce parere aveti despre componenta noului for local si cum credeti ca veti colabora cu acesta?
Tudor Stefanie: Noul Consiliu Local este rezultatul votului cetatenilor. Ponderea în Consiliul Local o au consilierii PD-L, din 21 consilieri 10 apartin acestui partid. Din cei 10 consilieri ai PD-L o parte au detinut aceasta functie si în consiliul precedent, iar cei noi cred ca se vor adapta usor deoarece sunt oameni cu rezultate deosebite în mediul profesional sau de afaceri. Cu o asemenea echipa consider ca nu vor fi probleme în a promova cele mai bune hotarâri pentru comunitate. De altfel, cred ca nici consilierii apartinând celorlalte formatiuni politice nu se vor opune proiectelor importante pentru localitate.
Gazeta: Considerati ca ,,simpatia” oamenilor pentru Emil Boc si Alin Tise a influentat în vreun fel sau altul votul turdenilor?
Tudor Stefanie: Consider ca votul turdenilor a fost influentat de ceea ce au vazut ca am realizat în orasul nostru în primul mandat si de proiectele care le-am propus pentru noul mandat. Dupa parerea mea, în municipiul Turda votul s-a bazat pe cunoastere, încredere, respect, sansa. Populatia orasului ma cunoaste pe mine si cunoaste si familia mea; am dovedit cât timp am fost viceprimar si apoi primar ca ma tin de cuvânt; ca ma preocupa dezvoltarea si binele localitatii; ca îi respect, îi informez si îi consult despre modul de rezolvare al principalelor probleme. Iar prin modul în care am îndeplinit obiectivele în primul mandat si prin ceea ce am propus pentru viitor avem o noua sansa de dezvoltare . Desigur ca decizia politica a cetatenilor de a vota masiv cu PD-L pentru Consiliul Local , pentru Consiliul Judetean si pentru presedintele Consiliului Judetean ne onoreaza, dar ne si obliga în a lucra coerent si a ne sprijini reciproc pentru a realiza ceea ce am promis în campania electorala: dezvoltarea durabila a zonei Turda- Câmpia Turzii.
Gazeta: Dupa parerea dumneavoastra, de ce mai are nevoie municipuul Turda pentru a deveni un oras european autentic?
Tudor Stefanie: Pentru a transforma Turda într-un oras european autentic este nevoie de rezolvarea multor probleme: asigurarea accesului la utilitati pentru toti locuitorii si servicii publice de calitate, modernizarea infrastructurii, amenajarea de zone verzi si de agrement, amenajarea zonelor turistice din jurul orasului si promovarea lor pentru atragerea de turisti, punerea în valoare a patrimoniului istoric de care suntem beneficiari, atragerea de investitori români si straini care sa asigure suportul economic pentru cresterea veniturilor cetatenilor si bugetului local, sprijinirea cetatenilor în renovarea cladirilor, în mod deosebit din zonele de interes si din cartierele construite pe vremea regimului comunist. Desigur am enumerat câteva din lucrurile mai importante care trebuie facute, fara pretentia de a le fi epuizat.
Gazeta: Contracandidatul dumneavoastra în cursa pentru Primaria Turda, Ucu Faur v-a reprosat ca, de-a lungul primului mandat de primar, nu ati utilizat o strategie economica ,,corecta”. Cum comentati acest lucru?
Tudor Stefanie: În competitia pentru functia de primar si pentru obtinerea de mandate în Consiliul Local fiecare candidat si partid a propus o varianta de rezolvare a problemelor comunitatii. Faptul ca am fost reales din primul tur cu un scor foarte bun fata de restul candidatilor, ca PD-L are ponderea în Consiliul Local, a validat strategia pe care am propus-o. Pâna la urma cei care concuram pentru aceste functii publice ne raportam la votul obtinut din partea cetatenilor, iar votul cetatenilor este cel care ne îndreptateste sa credem ca mergem pe un drum bun.
Gazeta: Ce strategie veti adopta în urmatorii patru ani pentru dezvoltarea municipiului?
Tudor Stefanie: Despre principalele obiective care le am în vedere în urmatorii patru ani v-am vorbit deja, subliniez, doar ca ma voi preocupa ca acestea sa fie realizate si nici un domeniu din ceea ce presupune ridicarea calitatii vietii locuitorilor municipiului sa nu fie neglijat.
Gazeta: Care sunt cele mai mari probleme cu care va confruntati, în calitate de primar al municipiului Turda?
Tudor Stefanie: Problemele cu care ma confrunt eu cred ca sunt si problemele altor primari din alte localitati: servicii publice ce trebuie restructurate, infrastructura ce trebuie reabilitata si dezvoltata, unitati sanitare si de învatamânt ce trebuie modernizate, locuinte pentru tineri si familii cu probleme sociale, copii si batrâni care trebuie protejati, locuri de munca pentru tineri etc. Dar poate cel mai dificil de rezolvat este problema fondurilor pentru sustinerea dezvoltarii localitatii. Constient de acest lucru, am pus accentul pe promovarea de proiecte si programe cu fonduri comunitare sau sustinute si de bugetul statului sau de Consiliul Judetean.
Gazeta: Aveti în plan si proiecte pentru care intentionati sa atrageti fonduri externe?
Tudor Stefanie: Principalele proiecte le finantam din fonduri externe.Va voi exemplifica doar cu proiectul de amenajare a zonei turistice Turda- Bai, lacurile sarate – Durgau, punerea în valoare a Salinei Turda ca loc de agrement si de tratament; programul de canalizare din zona Bailor, programul de refacere si extindere a retelelor de apa si canalizare s.a.m.d. În curând voi supune atentiei Consiliului Local un proiect de hotarâre privind finantarea unor investitii din fonduri obtinute prin emisiunea de obligatiuni municipale.
Timea Moldovan