Un avocat turdean cu un deceniu la activ ca membru PSD a fost ales Mare Maestru al Marii Loji Naţionale Unite din România. Acesta, mason de gradul 33, este considerat unul din cei mai bogați oameni din Turda, însă poziția sa nu i-a asigurat și un mandat în Parlamentul European sau Camera Deputaților, unde a jinduit să fie ales de concetățenii săi.

 

”În data de 22 martie 2014 a avut loc Conventul Extraordinar al Marii Loji Naţionale Unite din România, fondată în 1880 şi condusă până în prezent de Ilustrul Frate Liviu MÂNECAN 33°.

După validarea candidaturilor de către Marele Consiliu, în conformitate cu Regulamentul General, Delegaţii  tuturor Lojilor din jurisdicţia MLNUR prezenţi în acest Convent şi-au ales noul lider.

În conformitate cu Statutul General al MLNUR, Conventul l-a ales în funcţia de Mare Maestru pe Dr. Mihai FAUR 33°, cu  98% din numărul total de voturi valide liber exprimate.

Marele Maestru din Trecut Il. Fr. Liviu MÂNECAN 33° a fost desemnat Mare Maestru de Onoare şi numit  Reprezentant permanent şi Garant de Amiciție pe lângă Obedienţele din străinătate.

 

Primul doctor în filozofie care a făcut și bani

Mihai FAUR are 40 de ani, este mediator şi avocat (membru al Baroului Cluj), a absolvit Universitatea Babeș-Bolyai şi este Doctor în Filozofie. Este autor şi coautor al mai multor lucrări ştiinţifice, este laureat al Academiei Internaţionale Mihai Eminescu şi membru fondator al ADED (Academia pentru Dezvoltarea Europeană Durabilă)”, informează Biroul de Presă al Marii Loji Naționale Unite din România.

Avocatul clujean este cunoscut în județ mai mult pentru averea sa decât pentru activitatea în masonerie. În anul 2009, Turda News scria despre Mihai Faur, zis Ucu, că i-a dat bani împrumut însuși directorului Camerei de Comerț și Industrie Cluj, Ștefan Dimitriu, 600.000 lei, pe când acesta era coordonator al campaniei pentru alegerile europarlamentare în judeţul Cluj. În declaraţia de avere, depusă în calitate de candidat la europarlamentare, Ucu Faur a mai trecut un împrumut acordat unui SRL, la care era acţionar, în cuantum de 244.500 lei.

 

Milionar printre masoni

”În 2008, Ucu Faur a vândut două terenuri, unul către SC Sierra Expert SRL şi altul către SC GB Trade SRL. Valoarea ambelor terenuri a fost de 1.902.800 lei. Pe lângă acest teren, Ucu Faur şi-a deschis două conturi bancare în 2008. Unul în valoare de 305.023 lei şi altul de 38.355 lei. Pe lângă terenuri, conturi bancare şi împrumuturi acordate, Ucu Faur mai are şi plasamente în acţiuni, la Bursa de Valori, care se ridică la 200.000 de lei, o casă de vacanţă (dobândită în 2008), un apartament (din 1995), un spaţiu comercial de 100 mp (din 1999) şi un autoturism Jeep Grand Kerokee (cumpărat în 2008). 

Ucu Faur susţine că are venituri de 162.000 de lei pe an (2008) din activitatea de avocatură, la care se adaugă alte venituri din chirii (4.800 lei), din indemnizaţii de consiliere (7.800 lei) şi din salariul de la Universitatea Dimitrie Cantemir (2.500 lei). Soţia sa, Mihaela, are venituri de 14.400 lei/an (2008), din activitatea de cadru didactic.

Ucu Faur este unul dintre cei mai avuţi politicieni locali. Averea actuală a lui Ucu Faur, în bani cash (împrumuturi acordate + conturi bancare), se ridică la 1.187.878 lei. La aceasta se mai adaugă acţiunile de la BVB de 200.000 lei şi terenul de 54.100 mp, pentru care se caută un posibil cumpărător”, scrie sursa citată.

 

Carieră în PSD, inspirat de Ceaușescu

Mihai Faur este unul din jucătorii cei mai puternici din PSD Turda. În 2010 a candidat la europarlamentare, iar anterior a fost nominalizat de social-democrați pentru o candidatură la Camera Deputaților, dar nu a câștigat mandatul. Acesta este membru PSD din 2003, iar între 2004 și 2008 a fost președintele asociației PSD Turda, ulterior ocupând funcția de vicepreședinte.

La lansarea candidaturii sale pentru Parlamentul european, Ucu Faur  a declarat, într-o conferință de presă, că principalele proiecte pe care le va susține în legislativul european se leagă de politica locuințelor ieftine pentru tineri, cu credite de la stat și nu de la băncile care „au înrobit poporul”, de politici pentru energie mai ieftină, autohtonă, și de politici agricole pentru a salva satele românești. Acesta a apreciat că, „în toată prostia sa”, Nicolae Ceaușescu a avut ideea bună de a independentiza România în ceea ce privește sursele de energie, scrie Cotidian Transilvan.

Faur a terminat dreptul la UBB, a obținut un masterat în drept civil la Universitatea Dimitrie Cantemir și ulterior a fost Consilier al Baroului Cluj, coordonator al Departamentului de Integrare Europeanǎ și Iniţiativǎ Legislativǎ. Ucu Faur este, de asemenea, mediator.

 

Scurt istoric al Marii Loje Naționale Unite din România

Marea Lojă Naţională Unită din România a fost fondată pe 8 septembrie 1880 sub numele de Marea Lojă Naţională din România. Până la Primul Război Mondial, sub Marea Jurisdicţie Masonică a Marii Loji lucrau 27 de Loji Simbolice.

Un an de zile mai târziu, în 1923, Lojile Transilvănene de Rit Sfântul Ioan se integrau în Marea Jurisdicţie Masonică a Marii Loji Naţionale din România. Pe 12 iulie 1935 Marea Lojă a primit personalitate juridică.

În epoca comunistă, în perioada 1948-1989 şi până în 1993, Marea Lojă a plecat în exil în Franţa. Pe 7 mai 1993 Supremul Consiliu pentru Romania și Marea Lojă Națională din Romania se întorc din exil în noua Românie. Martie 1996 aduce alte 12 Loji transilvănene sub jurisdicţia sa.

masoni

4 COMENTARII

  1. […] Un avocat turdean cu un deceniu la activ ca membru PSD a fost ales Mare Maestru al Marii Loji Nationale Unite din Romania. Marele Maestru din Trecut Il. Este autor si coautor al mai multor lucrari stiintifice, este laureat al Academiei Internationale Mihai Eminescu si membru fondator al ADED (Academia pentru Dezvoltarea Europeana Durabila)”, informeaza Biroul de Presa al Marii Loji Nationale Unite din Romania. Ucu Faur este, de asemenea, mediator. Un an de zile mai tarziu, in 1923, Lojile Transilvanene de Rit Sfantul Ioan se integrau in Marea Jurisdictie Masonica a Marii Loji Nationale din Romania.Mai multe detalii pe Gazeta de Cluj […]

  2. Curios caci pana in 1990 avea doar un apartament , (ca avocat ) iar in 2008 apar brusc sume enorme de bani in cont si bunuri imobiliare (ca lider PSD).Se poate obtine asa ceva prin munca cinstita ?

  3. putred de besini. asta nu are un chior si e dator la toata Turda si Clujul. acuma s-a aciuiat la Bucuresti sa mai prosteasca lumea si acolo

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here