delta dunării

Primele bilanțuri realizate de către operatori pentru anul 2020 scot în evidență faptul că Delta Dunării a reprezentat un catalizator central al turismului în perioada de pandemie pentru români. Mai avantajată chiar decât litoralul, unde numărul de turiști a fost cu 20% mai mic, iar numărul încasărilor a scăzut cu 45-50%.

„Foarte mulţi dintre românii care mergeau în vacanţe în străinătate au căutat anul acesta ceva nou, inedit, în România. Delta, evident, a fost una dintre aceste destinaţii. Spunem noi, Delta Dunării a reprezentat, şi reprezintă, destinaţia ideală a anului 2020”, explică pentru Adevărul Cătălin Ţibuleac, preşedintele Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD).

În luna iulie, conform datelor puse la dispoziţie de AMDTDD, s-au înregistrat 26.806 de turişti români, cu 5% mai mulţi decât în iulie 2019 (25.534). Datele pentru august nu sunt încă centralizate, dar operatorii spun că în această lună creşterea va fi puţin mai mare, undeva între 7 şi 10% faţă de august 2019.

„Luna iulie a salvat un sezon turistic ratat, ţinând cont că lunile de sezon turistic în deltă (martie, aprilie, mai şi jumătate din iunie) au fost afectate puternic de pandemie, nefiind posibilă deplasarea turiştilor”, afirmă preşedintele Ţibuleac.

Cu toate acestea, operatorii din deltă au avut pierderi importante în lunile în care pandemia a blocat posibilitatea oamenilor de a pleca în vacanţe. De aceea, cifrele încasărilor pe primele şapte luni ale acestui arată o scădere la jumătate: 9,5 milioane de euro încasaţi în perioada ianuarie-iulie 2020, faţă de 17,5 în perioada similară a anului trecut.

„Nu vom recupera această pierdere. A fost un an de supravieţuire, iar marea majoritate a operatorilor din deltă şi-au propus să supravieţuiască. Probabil că nu vor recupera foarte mult din pierderi, dar aceste luni solicitante iulie-septembrie/octombrie le pot asigura veniturile necesare supravieţuirii”, adaugă Cătălin Ţibuleac.

Numărul mic al turiştilor străini care s-au încumetat în acest an să vină în Delta Dunării a contribuit la pierderile financiare, străinii având, în general, bugete mai generoase de cheltuit decât românii.  

O importantă contribuţie la creşterea numărului de turişti români din iulie şi august a avut-o sprijinul oferit de stat bugetarilor cu tichetele de vacanţă. Acestea i-au ajutat din punct de vedere financiar să poată face totuşi o vacanţă în România, implicit în deltă.

Operatorii au înţeles în acest an să nu majoreze tarifele la cazare faţă de anul trecut, iar acest lucru s-a văzut în numărul turiştilor care au venit în iulie şi august.

„Probabil şi anul viitor se vor păstra aceste condiţii se distanţare şi siguranţă sanitară, de aceea trebuie să învăţăm să ne adaptăm situaţilior, indiferent de condiţii”, concluzionează Cătălin Ţibuleac.

În Delta Dunării sunt autorizate 488 de structuri de cazare, acestea având circa 10.866 de locuri care pot găzdui turişti. Din 1990, Delta Dunării a fost declarată Rezervaţie a biosferei, în cadrul Programului UNESCO „Omul şi Biosfera”. Teritoriul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” are o suprafaţă totală de circa 580.000 de hectare.

Citește mai mult: adev.ro/qgsbjd

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.