Cea de-a 16-a ediție a Turului ciclist al Ţinutului Secuiesc a debutat marţi, la Debrecen (Ungaria), cu o etapă de 91,7 km. În ciuda imaginii aparente, mai multe persoane susțin că în spatele evenimentului sportiv s-ar ascunde un proiect ilegal care a păpat 80.000 de lei din banii târgumureșenilor.

Mai mult, chiar dacă evenimentul se desfășoară și pe teritoriul României, steagul țării noastre a lipsit cu desăvârșire de la lansarea evenimentului.

Claudiu Maior, consilier local în municipiul Târgu Mureș, a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook în care își expune indignarea cu privire la eveniment de promovare a Ținutului Secuiesc care a

„Ce sfidare mai mare vrei, la adresa legii și a cetățenilor României decât „marele eveniment Turul Ciclist al Ținutului Secuiesc?!” 80.000 de lei din banii târgumureșenilor aruncați pe fereastră spre acest eveniment de promovare a Ținutului Secuiesc, care nu aduce absolut nimic municipiului Târgu Mureș. Un proiect ilegal care a primit votul majorității UDMR și a unui consilier de la POL. Unde e bilingvismul, domnule Soós? Unde e steagul României, totuși? Consider că nimic din toată mascarada aceasta nu are legătură cu sportul ci este încă un pas spre a ne pune la Colțul albastru! În continuare se caută dezbinarea noastră nicidecum armonia sau multiculturalitatea despre care unii vorbesc dar habar nu au ce vorbesc!”, a scris pe Facebook consilierul local din Târgu Mureș, Claudiu Maior.

Maior a publicat și fotografii de la lansarea Turului Ciclist, unde este arborat doar steagul secuiesc.

„Asociaţia Intersport cu sediul la Miercurea Ciuc, având ca persoană de contact pe numitul Carol Eduard Novak, din partea UDMR, Ministru al Sportului, va primi din banii cetăţenilor târgumureşeni, 80.000 de lei în regim de urgenţă pentru organizarea «Turului ciclist al Ţinutului Secuiesc». Semnează nevasta domnului pentru acest parteneriat! Ştim cu toţii ce se ascunde de fapt în spatele lui sau misterul din spatele lui. Atenţie! Din banii cetăţenilor târgumureşeni, un ONG din Harghita primeşte fonduri pentru acest eveniment (…) Un referat de urgentare care nu are temei legal, ni se aruncă din nou în faţă. Mai mult, cererea de parteneriat nr. 194/08.01.2022, atenţie, ianuarie 2022, a fost depusă de Intersport abia în 3 august 2022. Nimeni din executivul primăriei nu a identificat textul legal prin care acest eveniment de promovare a ţinutului secuiesc reprezintă un obiectiv de interes local. E bine că avem de toate la Târgu Mureş: boscheţi, mizerie, statui, tablouri, etc. şi primarul împarte banii după cum îl taie capul, că doar poate cu sprijinul majorităţii UDMR din Consiliul Local şi a unei părţi din consilierii PNL şi PSD”, a arătat liderul PRO România Târgu Mureş, pe Facebook.

Ediţia a 16-a a Turului ciclist al Ţinutului Secuiesc a debutat marţi, la Debrecen (Ungaria), cu o etapă de 91,7 km.

László Lukács, organizatorul Turului Ciclist, a mai adăugat că obiectivul organizatorilor este ca turul să pornească de la Debrecen şi, în timpul competiţiei, cicliştii să treacă prin toate oraşele importante din Ţinutul Secuiesc. “Cu ajutorul sportivilor şi al suporterilor vom crea un lanţ lung care să simbolizeze unitatea naţională”, a explicat acesta.

Citește și: Un preot și-ar dori să vadă în biserică ceea ce a găsit la UNTOLD: „Bucurie, unitate, prietenie și incluziune”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.