UBB ocupă primul loc în rândul universităților din România în ceea ce privește bugetul pentru programul Erasmus.

Mai exact, pentru anul universitar 2022/2023, bugetul este de aproape 4,5 milioane de euro, bani ce vor finanța mobilitățile Erasmus.

 Spre exemplu, în anul universitar 2021/2022 sute de studenți ai UBB (aproximativ 620) au beneficiat deja de mobilități Erasmus în străinătate, în vreme ce alte sute de studenți străini au efectuat la rândul lor stagii Erasmus la UBB.

„Era absolut normal ca cea mai mare universitate a țării și una dintre cele mai bine integrate internațional în aria academică europeană să câștige cel mai mare buget Erasmus. În acest fel comunitatea UBB va avea în continuare o platformă de internaționalizare puternică, trimițând temporar în străinătate și primind de acolo „minți” pentru a dinamiza formarea resursei umane de calitate și generarea de cunoaștere avansată. Nu în ultimul rând, tinerii care doresc să se înscrie la studii universitare au oportunitatea de a găsi în țară o platformă serioasă de internaționalizare, nefiind nevoiți să se angajeze din start în universități din străinătate, evitându-se astfel și fenomenul nedorit pentru țară de „brain/mind drain”. Le mulțumesc tuturor colegilor implicați în acest demers, sub proiectul Centrul de Cooperări Internaționale, aflat în coordonarea Prorectoratului de relații internaționale al UBB.”, a declarat rectorul UBB, prof. univ. Dr. Daniel David, scrie monitorulcj.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.