Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca anunță că va reabilita Castelul Arcalia cu ajutorul fondurilor europene. Proiectul care vizează modernizarea acestui imobil a obținut finanțare în valoare de peste 2,5 milioane de euro prin Programul Operaţional Regional (POR).

”Proiectul vizează extinderea şi îmbunătăţirea infrastructurii de educaţie de la Arcalia, menită să deservească anual peste 600 de studenţi, masteranzi şi doctoranzi la standarde europene. Primii beneficiari direcţi ai modernizării bazei UBB de la Arcalia sunt studenţii Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Mediului şi cei ai Facultăţii de Biologie şi Geologie, care îşi desfăşoară aici practica interdisciplinară”, precizează UBB Cluj-Napoca.

Proiectul – depus şi finanţat în cadrul Axei prioritare pentru Creşterea relevanţei învăţământului terţiar universitar în relaţie cu piaţa forţei de muncă şi sectoarele economice competitive – vizează extinderea spaţiilor de învăţământ modernizate cu peste 840 mp, precum şi amenajarea unui spaţiu corespunzător pentru desfăşurarea activităţilor didactice universitare preponderent practice. Până la finalul proiectului, acest spaţiu va avea o capacitate de 313 locuri care pot fi utilizate concomitent.

Durata de implementare a proiectului este de 3 ani (mai 2020 – aprilie 2023), iar valoarea totală a acestuia se ridică la 12,35 milioane de lei, dintre care peste 12,22 milioane de lei sunt cheltuieli nerambursabile oferite prin Programul Operaţional Regional.

Catelul de la Arcalia, construit în urmă cu mai bine de 150 de ani, este singurul castel în stil maur-bizantin din Transilvania. Moșia din Arcalia are o suprafață de 16,5 hectare și include și un parc dendrologic cu mai mult de 150 de specii de plante locale și exotice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.