Universitatea Babeș-Bolyai se poate mândri ca fiind singura Universitate românească inclusă în clasamentul aferent Ştiinţelor Educaţiei, ocupând poziţia 401+.

Potrivit Times Hugher Education (THE), Babeș-Bolyai este singura Universitate care a fost inclusă în acest clasament:

„În ceea ce priveşte domeniul Business&Economics, UBB se situează pe poziţia 501+, alături de Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Universitatea din Bucureşti şi Academia de Studii Economice din Bucureşti, clasamentul evaluând programele de Business & Management, Economie, respectiv Finanţe-Contabilitate“, se arată într-o informare a UBB. Aceeaşi sursă precizează că UBB ocupă în clasamentul privind Ştiinţele Sociale poziţia 601+, alături de Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi.

În topul despre Ştiinţele Sociale apare şi Academia de Studii Economice din Bucureşti în intervalul 501-600. Reprezentanţii UBB susţin că acest top centrat pe domeniul Ştiinţelor Sociale are la bază criteriile: evaluarea programelor Comunicare şi Studii Media, Geografie, Sociologie, respectiv Studii Politice & Internaţionale.

Prof. univ. dr. Daniel David, prorectorul UBB responsabil de cercetare, competitivitate-excelenţă şi publicaţii ştiinţifice, subliniază că „Aceste rezultate de excepţie trebuie să fie apreciate prin raportare la subfinanţarea cronică a învăţământului superior din România. Rezultatele şi poziţionarea în clasamentele internaţionale de prestigiu reconfirmă statutul Universităţii Babeş-Bolyai şi gradul ridicat de încredere pe care îl are“, subliniază prorectorul UBB responsabil cu cercetarea, competitivitatea-excelenţa şi publicaţiile ştiinţifice, Daniel David.

THE este unul dintre cele mai prestigioase topuri internaţionale de clasificare a universităţilor. Criteriile de realizare a clasamentului ţin cont de predare, cercetare, relaţia cu mediul socio-economic şi internaţionalizare.

Sursa: adevarul.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.