Anul acesta, nicio universitate din România nu mai face parte din Topul Shanghai. Anul trecut, singura instituție de învățământ superior din țară care făcea parte din acest ranking era UBB.

Lista Shanghai Ranking 2023, publicată marți, 15 august, nu oferă surprize majore la vârful clasamentului, notează Le Monde. Pentru a 21-a oară de când este întocmită această listă, Universitatea americană Harvard conduce clasamentul internațional. Creat în 2003 de Universitatea Jiaotong din China, acest clasament, care examinează peste 2.500 de instituții pentru a identifica primele 1.000, se concentrează pe activitățile de cercetare în domeniul științelor exacte.
Ca și în 2022, Harvard este urmată de alte două instituții americane prestiogioase: Universitatea Stanford și Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT), apoi de Universitatea Cambridge, una dintre cele două instituții britanice care figurează – alături de Oxford (locul 7) – în primele 15 locuri.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.