Specialiștii Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) vor realiza, în perioada următoare, în cadrul unui proiect finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă, strategia de dezvoltare a municipiului Reșița. Proiectul cu titlul Organizarea unei Planificări Echilibrate a Nevoilor Municipiului Reșița – O.P.E.N.Municipiul Reșița va avea un buget total de 3 941 000 de lei.

Obiectivul general al proiectului vizează eficientizarea activității administrației publice locale a municipiului Resița prin introducerea unui sistem informatic integrat și o planificare echilibrată a nevoilor, în vederea simplificării accesului cetățenilor la serviciile publice.

Rolul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării și, implicit, al UBB în acest proiect este legat de elaborarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană cu orizont de timp 2030 și oferirea cursurilor de formare pentru angajații administrației publice locale, astfel încât aceștia să fie pregătiți să se adapteze, să implementeze și să facă față noilor provocări administrative. Mai mult, parteneriatele și colaborările constante ale FSPAC cu reprezentanții unor universități internaționale de tradiție și cu asociațiile specialiștilor în administrație publică oferă viziunea complexă necesară realizării unor strategii publice actuale și adaptate celor mai recente tendințe internaționale în domeniu, afirmă prof. univ. dr. Călin Hințea, decanul FSPAC, subliniind că „specialiștii FSPAC au deja experiență în realizarea strategiilor administrative, ei fiind cei care au conceput strategia actuală de dezvoltare a municipiului Cluj-Napoca, precum și a altor comunități locale și zone metropolitane.”Rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David adaugă că: „Recent, UBB și Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița (UEMR) au început un parteneriat academic care să ducă la Centrul Universitar UBB din Reșița. Așa cum am mai declarat, prin acest demers integrăm UEMR în UBB, dar respectăm și încurajăm tradiția (prin Facultatea de Inginerie, pe care, în timp, dorim să o profilăm mai bine național/internațional) și excelența locală/regională (prin funcționarea programelor din extensie în logica academică a UBB), totul fiind gândit într-un parteneriat strategic cu autoritățile locale. Am spus că vom merge la Reșița nu doar cu practicile academice ale UBB, ci și cu experiența UBB (inclusiv specialiștii proprii) în relația bidirecțională cu dezvoltarea locală/regională. Acest proiect este un astfel de început – mă bucură implicarea și felicit echipa FSPAC -, urmând în curând și altele care să angajeze expertiza diversă și relevantă a UBB pentru Reșița și Caraș-Severin!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.