Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, este parte a proiectului INTACT – Interactive teaching materials across culture and technology (Utilizarea resurselor didactice interactive în contextul tehnologiilor moderne din perspectivă interculturală). Întâlnirea de lucru se desfăşoară în perioada 4 – 8 martie 2014 în cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației la Departamentul de Pedagogie și Didactică în Limba Germană, Str. Kogălniceanu, nr. 4, sălile 31 și 32.

INTACT este un proiect Comenius finanțat de Uniunea Europeană prin programul Lifelong Learning Program / Programul de învățare pe tot parcursul vieții. Parteneri ai acestui consorțiu sunt: University of Education, Ludwigsburg (GER), Universidad Complutense de Madrid (ES), Kecskemét College (HU), St. Patrick’s College Dublin (IE), Polytechnic Institute of Bragança (PT) și Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca (RO). Proiectul are o durată de 3 ani și a fost demarat în decembrie 2012.

Acesta va pune la dispoziția școlilor resurse didactice interactive care pot fi utilizate în predarea științelor, a matematicii și a limbilor străine în cadrul contextelor educaționale bilingve. Problemele de mediu și abordarea interculturală constituie, de asemenea, puncte de interes în dezvoltarea materialelor interactive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.