UBB a semnat un acord cu Italian Confindustria Romania, un consorțiu din care fac parte oameni de afaceri italieni, pentru extinderea mai multor programe de studii din Italia.

Obiectivul final al acestui acord este crearea în România a primului Centru de excelenţă bazat pe colaborarea Italian Confindustria şi o universitate românească.

Acordul semnat de rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, şi de preşedintele Confindustria România, Giulio Bertola, în prezenţa reprezentanţilor principalelor companii italiene de pe piaţa românească (ex. Intesa SanPaolo Bank, Pirelli Tyres Romania, Unicredit Bank, Technology Reply Romania, Ifis Finance, FSP Global Group e Studio Antico e Partners), prevede, alături de obiectivul general al Centrului de excelenţă, iniţierea unor programe noi de master şi doctorat, extinderea şi intensificarea colaborărilor dintre UBB şi universităţile din Italia, precum şi programe de burse dedicate studenţilor UBB. De asemenea, noua colaborare cuprinde organizarea unei dezbateri anuale pe tema nevoilor şi provocărilor mediului economic, social, educaţional şi sanitar din România.

„Italian Confindustria este un consorţiu puternic de companii de referinţă şi/sau dinamice în mediul socio-economic, aflat în mod natural în relaţie cu multe universităţi din ţară şi din afara ţării. Dincolo de o serie de angajamente specifice, adesea standard pentru relaţia cu diverse universităţi, mă bucur însă că Italian Confindustria Romania a înţeles rolul UBB în peisajul naţional şi internaţional şi, în consecinţă, alături de aceste angajamente specifice vom înfiinţa împreună primul Centrul de excelenţă implicând în ţară Italian Confindustria Romania şi o universitate românească (şi anume UBB). Centrul va fi cadrul coordonării angajamentelor specifice şi generării unora noi, dar şi un hub inovativ de tehnologii şi servicii. Îi mulţumesc prorectorului responsabil cu mediul socio-economic, conf. univ. dr. Christian Săcărea, pentru organizarea şi coordonarea acestui demers.”, a afirmat rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Prezentă de 20 de ani în spaţiul economic românesc, Italian Confindustria România este reprezentanta principalelor firme din România cu capital parţial sau total italian, asigurând peste 30000 de locuri de muncă. Membră a Confindustria Italia, asociaţia din România a fost recunoscută oficial ca patronat de către autorităţile româneşti, participând astfel la dezbaterile politicilor publice în domeniul social-economic.

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu tradiţia academică cea mai veche din România (începută acum 441 de ani – 1581), reprezentând cea mai mare comunitate academică din ţară (cu peste 55.000 de oameni, din 15 localităţi şi 11 judeţe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităţilor de prestigiu şi de referinţă din România, de şapte ani aflându-se pe prima poziţie în ţară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaţionale majore ale universităţilor.

În plus, de mai mulţi ani UBB ocupă primele poziţii în ţară în rankingurile internaţionale globale şi pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universităţi ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unităţi CDI integrate în reţele europene, laboratoare didactice modernizate şi integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internaţional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizaţia unora din cele mai prestigioase universităţi europene world-class/research-intensive, a primit distincţia europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianţei universităţilor europene EUTOPIA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here