Conducerea Universității Babeș-Bolyai se declară revoltată de repartizarea locurilor bugetate pentru anul universitar 2018-2019 și solicită ministrului Educației Naționale revizuirea acesteia, precum și transparentizarea criteriilor de repartizare a locurilor pentru admitere.

Solicitarea vine în contextul scăderii numărului de locuri bugetate repartizate de Ministerul Educației Naționale pentru admiterea din acest an, în ciuda rezultatelor foarte bune obținute de UBB pe plan intern și internațional.

„Universitatea Babeș-Bolyai a avut în ultimii 5 ani o creștere semnificativă a numărului de candidați. Calitatea procesului educativ și a cercetării științifice din cadrul universității noastre ne situează în topul universităților din România. În ciuda acestui fapt, observăm că Ministerul Educației Naționale a alocat universității noastre pentru anul universitar 2018-2019 un număr de locuri bugetate mult mai mic față de anii anteriori. Astfel, a scăzut cu 29 numărul de locuri la licență, 200 numărul de locuri la masterat și cu 48 la doctorat față de anul universitar 2017-2018”, precizează conducerea UBB, într-un comunicat remis presei.

De asemenea, conducerea Universităţii „Babeș-Bolyai” îşi declară nemulţumirea faţă de scăderea numărului de locuri bugetate „la cele mai prestigioase universități din România”, precizând că aceasta reprezintă o „grea lovitură dată tocmai acelor universități care depun eforturi susținute pentru a crește calitatea procesului educativ și a cercetării”.

Reprezentanții Universității Babeș-Bolyai sunt deciși să conteste decizia Ministerului Educației Naționale și să protesteze împotriva acesteia până când solicitările vor fi soluționate.

Toate universitățile din Consorțiul Universitaria – care a criticat în dese rânduri derapajele guvernelor PSD în politica educațională – primesc din septembrie mai puțini bani de la stat pentru licență. Între acestea se numără şi Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Astfel, dintr-un total de 56 de universități de stat, sunt penalizate la buget doar 8: Universitatea din București, ASE, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și Universitatea de Vest din Timișoara (membrele consorțiului), precum și SNSPA, Academia Națională de Informații Mihai Viteazul din București – care își înjumătățește numărul de locuri în anul I, și Academia Forțelor Aeriene Henri Coandă din Brașov.

Potrivit Ministerului Educației, care a publicat repartiția preliminară a granturilor pentru studii universitare de licență (adică a numărului de locuri în anul I la locurile bugetate) organizate la forma de învățământ cu frecvență, finanțate de la bugetul de stat în anul universitar 2018 – 2019, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca va avea din septembrie un total de 4.790 de locuri (cu 29 locuri mai puțin ca anul trecut).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.