Universitatea Babeş-Bolyai(UBB) are un profesor condamnat penal definitiv şi irevocabil, Ioan Bătrâncea. El este şi conducător de doctorate şi face parte din sfera de influență a Cristinei Ciumaş, din a cărui departament şi face parte. Cu toate că actuala conducere cunoaşte situația nu pot lua nicio măsură până când nu primesc acte de la Înalta Curte de Casație şi Justiție, care a dat seintința definitivă şi irevocabilă. Până atunci, fie de eşti student la bursă sau plăteşti pentru studiile universitare s-ar putea să te întâlneşti cu un profesor penal.

 

Acuzațiile DNA

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj l-au trimis în judecată pe Ioan Bătrâncea încă din 2009, iar sentința definitivă a fost dată abia după cinci ani. Ca să fim mai precişi, el a fost acuzat într-un dosar alături de Sabin Ilieşi, care este deja la închisoare. Cu toate acestea, directoarea de departament din cadrul unei alte instituții de stat, Direcția Generală de Asistență Socială şi Protecția Copilului din județul Bistrița-Năsăud, Corina Moga, nu mai lucrează în instituție după ce a fost condamnată penal.

” ILIEŞI SABIN, fost consilier judeţean în cadrul Consiliului judeţean Bistriţa Năsăud, prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad (în prezent suspendat din funcţie), în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de trafic de influenţă, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 – folosirea influenţei sau autorităţii funcţiei de preşedinte al unui partid, ori a funcţiei de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în vederea obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată;
MOGA CORINA, şef serviciu la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa Năsăud şi MOGA ALINA, fără ocupaţie (cumnata lui Moga Corina), în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă;

BĂTRÂNCEA IOAN, cadru universitar, DUMESCU FLORIN, decan al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, VIT DOREL şi BURTICĂ MARIN, cadre didactice universitare la Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale”, arată procurorii DNA în cadrul referatului din 2009.

 

Bătrâncea a falsificat documente

”În cursul lunii iunie 2007, Ilieşi Sabin l-a ajutat pe inculpatul Bătrâncea Ioan să redacteze în fals două înscrisuri înregistrate la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad comunicându-i numele cadrelor didactice universitare ce urmau să fie menţionate în aceste înscrisuri. Înscrisurile, tehnoredactate în fals de Bătrâncea Ioan erau necesare pentru a se face dovada îndeplinirii de către Ilieşi Sabin a unuia dintre criteriile de evaluare impuse de legislaţia în vigoare la acea dată, pentru obţinerea titlului de conferenţiar universitar. Cunoscând că înscrisurile sunt falsificate, Dumescu Florin, decan al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad le-a semnat în calitate de preşedinte al comisiei de selecţie a granturilor dându-le o aparenţă de legalitate. Unul dintre înscrisurile falsificate a fost semnat şi de inculpaţii Vit Dorel şi Burtică Marin, în cunoştinţă de cauză, dându-i o aparenţă de legalitate. În cursul lunii iunie 2007, inculpatul Ilieşi Sabin a depus la dosarul său pentru obţinerea titlului de conferenţiar universitar cele două înscrisuri falsificate”, arată procurorii DNA în continuarea rechizitoriului.

 

Ce spun magistrații de la ICCJ

” Admite recursurile declarate de inculpații Ilieşi Sabin, Moga Corina şi Moga Alina împotriva deciziei penale nr.230/A din 19 noiembrie 2013 pronuntata de Curtea de Apel Cluj, Sectia Penala si de Minori. Caseaza în totalitate decizia recurata si în parte sentinta penala nr.71/F/2013 din 09 aprilie 2013 pronuntata de Tribunalul Bistrita-Nasaud, numai în ceea ce priveste aplicarea legii penale mai favorabile si rejudecând, în aceste limite: I.1. Descontope?te pedeapsa rezultanta de 4 ani si 6 luni închisoare si interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit. „a” teza a II-a „b” si „c” Cod penal anterior, pe durata a 2 ani aplicata inculpatului Iliesi Sabin, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor: – 4 ani închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.”a”, teza a II-a, „b” si „c” Cod penal anterior, pentru savârsirea infractiunii de trafic de influenta prev. de art.257 Cod penal anterior rap. la art.6 din Legea nr.78/2000; – 2 ani închisoare si 1 an interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.”a” teza a II-a, „b” si „c” Cod penal anterior, pentru savârsirea infractiunii de trafic de influenta prev. de art.257 Cod penal anterior rap. la art.6 din Legea nr.78/2000; – 1 an si 3 luni închisoare pentru comiterea infractiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale prev. de art.26 Cod penal anterior rap. la art.288 alin.1 Cod penal anterior; – 1 an si 6 luni închisoare pentru savârsirea infractiunii de uz de fals prev. de art.291 Cod penal anterior; – 2 ani si 10 luni închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit. „a” teza a II-a „b” si „c” Cod penal anterior, pentru comiterea infractiunii asimilate infractiunilor de coruptie prev. de art.13 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal anterior; – sporul de 6 luni închisoare. Schimba încadrarea juridica data faptelor retinute în sarcina inculpatului Iliesi Sabin: – din infractiunea prevazuta de art.257 Cod penal anterior cu aplicarea art.6 din Legea nr.78/2000 în infractiunea prevazuta de art.291 Cod penal cu aplicarea la art.6 din Legea nr.78/2000 si art.5 Cod penal, texte de lege în baza carora condamna inculpatul Iliesi Sabin la o pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare si 1 an interzicerea drepturilor prev. de art.66 lit.a,b si g Cod penal. – din infractiunea prevazuta de art.257 Cod penal anterior cu aplicarea art.6 din Legea nr.78/2000 în infractiunea prevazuta de art.291 Cod penal cu aplicarea la art.6 din Legea nr.78/2000 si art.5 Cod penal, texte de lege în baza carora condamna inculpatul Iliesi Sabin la o pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare si 1 an interzicerea drepturilor prev. de art.66 lit.a,b si g Cod penal. În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b, art.35 alin.3 Cod penal anterior si art.5 Cod penal, contopeste pedepsele astfel stabilite cu pedepsele de 1 an si 3 luni, 1 an si 6 luni, respectiv 2 ani si 10 luni închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b si lit.c Cod penal anterior, urmând ca inculpatul Iliesi Sabin sa execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care se adauga sporul de 6 luni închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b si lit.c Cod penal anterior, în final inculpatul Iliesi Sabin urmând sa execute pedeapsa de 3 ani si 6 luni închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, b si c Cod penal anterior. I.2. Schimba încadrarea juridica data faptelor retinute în sarcina inculpatelor Moga Corina si Moga Alina din infractiunea prevazuta de art.26 raportat la art.257 Cod penal anterior cu aplicarea art.6 din Legea nr.78/2000 în infractiunea prevazuta de art.48 raportat art.291 Cod penal cu aplicarea la art.6 din Legea nr.78/2000 si art.5 Cod penal, texte de lege în baza carora condamna inculpatele Moga Corina si Moga Alina la câte o pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

Mentine modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpatelor, precum si termenul de încercare. Mentine restul dispozitiilor deciziei si sentintei recurate care nu contravin prezentei decizii. II. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatii Burtica Marin, Dumescu Florin, Vit Dorel si Batrâncea Ioan, împotriva aceleiasi decizii penale. Cheltuielile judiciare ocazionate de solutionarea recursurilor declarate de inculpatii Iliesi Sabin, Moga Corina si Moga Alina ramân în sarcina statului. Onorariul partial al aparatorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat Iliesi Sabin, pâna la prezentarea aparatorului ales, în suma de 100 lei, se suporta din fondul Ministerului Justitiei. Onorarile aparatorilor desemnati din oficiu pentru recurentele inculpate Moga Corina si Moga Alina în suma de câte 400 lei, se suporta din fondul Ministerului Justitiei. Obliga recurentii inculpati Burtica Marin, Dumescu Florin, Vit Dorel si Batrâncea Ioan la plata sumelor de câte 600 lei, cu de titlu cheltuieli judiciare catre stat, din care sumele de câte 100 lei reprezentând onorariile partiale cuvenite aparatorilor desemnati din oficiu, pâna la prezentarea aparatorilor alesi, se vor avansa din fondul Ministerului Justitiei. Definitiv”, arată judecătorii de la ICCJ.

12 COMENTARII

  1. Sa inteleg ca intreg departamentul este condamnat penal? Asa reiese din poza atasata articolului. Care este vina celorlalti profesori din departament a caror poze le expuneti in mod nejustificat,cu prejudicii asupra imaginii si demnitatii fiecaruia?

  2. Cei de la Universitate nu au auzit de prevederile Legii nr.1/2011 Legea Educatiei prin care se solicita cadrelor Cazierul Judiciar? Ce sentinte se asteapta?

  3. Dl. Rector ce pazeste ?Daca la FSEGA fiecare face cum vrea.Decanul este asa cum este ……..
    dar nu credeti ca aceasta facultate este plina de penali.De la cascadori,plagiatori ,sexisti……acum au si unul care face fals si uz de fals.Ce sentinte se asteapta cand sentinta este data de Tribunal iar public exista incheierea pe siteul Inaltei Curti deCasatie si Justitie.
    De ce nu i se solicita sa prezinte Cazierul Judiciar unde trebuie sa fie inscrisa Sentinta?
    Oare stiu si Prorectorii……………………si tainuie …………..?

  4. Oare dl profesor condamnat nu se gandeste ca este condamat cu suspendare si termen de incercare?
    Chiar avand atatia prieteni ” ……” in facultate ,care in momentul in care au gresit „au plecat” nu se gandeste ca face atata rau conducerii ……….si asteapta sa-l dea afara …? Curios .Mult tupeu iti trebuie.
    Domule Decan ce se mai asteapta? Asteptam un raspuns..

  5. Aoleuu……………,uitati-va pe site_ul FSEGA ,DECANUL si conducerea i-au mai dat si locuri la doctorat d-lui profesor Batrancea ,oare tot cu fals si uz de fals ?
    Are concurs in septembrie in sala 317,vedeti cine e concurentul,ceva e necurat si aici……………..

  6. D-le redactor,cautati si ivestigati si alte matrapazlacuri care mai exista prin FSEGA,vorbiti cu studenti,cu cadre didactice cu absolventi si va veti minuna ce veti descoperi.
    Sunt acolo prodecani ,presediti de CCD-uri despre care vorbind cu cei din interior veti avea de scris multi ani de acum incolo.
    Abuzuri cat duce trenul…………………………….

  7. Chiar cei de la Parchet sau chiar DNA ar trebui sa se autosesizeze in acest caz ,sa ceara explicatii Rectorului sau celor de la Resurse Umane a UBB .
    Cum este posibil ca un cadru didactic condamnat definitiv pentru fals si uz de fals sa ramana sa dea note studentilor pe bani publici,fara ca seful de departament si conducerea FSEGA sa informeze in scris rectorul .

    • Din texte se intelege ca toate aspectele sunt cunoscute de catre conducerea FSEGA dar se pare ca FSEGA si LEGEA functioneaza in paralel. Nicio treaba una cu alta. Iar conducerea UBB acompaniaza neregulile din FSEGA. Aici e marea problema.
      Legat de problema in cauza, cazier judiciar se solicita pentru orice vanzator la magazin insa in UBB aceste lucruri sunt luate in derizoriu. Daca s-ar respecta legea de catre conducerea sistemului, cu siguranta ca nu s-ar ajunge ca deciziile finale sa se ia doar pe baza articolelor din ziare (vezi schimbarea regulamentelor de concurs din UBB pe baza sesizarilor din presa referitor la cazul Crivei si multe altele care apar aici in gazeta).

  8. Ia vedeti ce alte matrapazacuri a facut acest individ pe post de profesor de-a lungul anilor. Fapta asta este frectie, sau adiere de primavara, stimabililor…..

    • Fapta asta este adiere de iarna…deoarece iata este iarna si inca acest domn profesor ne preda noua studentilor…… desi colegii dansului din dosar stiu ca deja sunt satui de puscarie……stimabililor…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.