În cursul acestei săptămâni, urbanistii din cadrul Primăriei Cluj Napoca vor discuta propunerea UBB de mărire a complexului studențesc Hașdeu.

Teritoriul studiat prin PUZ este complexul studențesc „Hasdeu”, in suprafata de 4.8 ha si accesele la aceastea din strazile B.P. Hasdeu, Marinescu si Pastorului. Se propune etajarea caminelor II,III,IV si V (de la 3 la 4 etaje), realizarea de constructii noi (camin studentest) si amenajarea unui spatiu verde de relaxare si sport. Căminul nou va fi amplasat în partea de sus a campusului, între actualul cămin VI și cantină, fiind create astfel 400 de noi locuri de cazare pentru studenți. Prin etajarea căminelor cu 3 etaje din campus și anumele căminele II, III, IV și V vor fi create în plus 368 de locuri de cazare.

Potrivit proiectului depus, în campus se păstrează circulațiile existente, dar accesul auto va fi ocazional, în special pentru mașinile de intervenție. În rest se dorește renunțarea la locurile de parcare supraterane, dat fiind faptul că este un parking, dar în schimb se vor amenaja locuri de parcare pentru biciclete.

Mai multe locuri de cazare pentru studenții UBB

Proiectul de regenerare urbană propune dezvoltarea unei rețele verzi de spații publice – parcuri și curți interioare și dezvoltarea unor proiecte de amenajare peisageră intercalat cu crearea unor spații exterioare pentru petrecerea timpului liber. Se propune eliminarea vegetației bătrâne și bolnave, a vegetației care umbrește spațiile de locuit și a îngrădirilor existente, care fac imposibilă utilizarea spațiului fie el verde sau neamenajat.

În schimb se propune amenajarea de suprafețe înierbate și plantarea de vegetație medie și înaltă în baza unui proiect coerent de amenajare peisagistică, păstrând vegetația valoroasă existentă și îmbogățind fondul dendrologic cu specii mai deosebite pentru accentuarea anumitor elemente. Se propun, de asemenea, aliniamente și amenajări de vegetație care să ofere o protecție și delimitare între clădirile de cazare și biserica de pe ampasament. Se propune specularea diferențelor de nivel existente pentru extinderea amfiteatrului în aer liber și armonizarea acestuia cu clădirea cantinei.

Campusul studențesc Hasdeu a fost construit în forma actuală la sfârșitul anilor ’70, pe o suprafață totală de 48.000 de metri pătrați. În prezent capacitatea de cazare în cele șapte cămine ale UBB este de 3.261 de locuri, mult sub necesarul de 4.000, conform statisticilor universității.

În vecinătatea cantinei este functional parking subteran și suprateran, în regim de înălțime S+2D+P+3E+T, finlizat recent, arata zcj.ro.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here