Radu George Oprea, autorul uneia dintre cele mai șocante crime din ultimele decenii, revine în fața instanței, dar de data aceasta în calitate de reclamant. În 2001, Oprea, un zidar de 24 de ani din Deva, a ucis-o pe Magdalena Kuhn, o tânără poetă de 25 de ani, pe care a ademenit-o în subsolul unui bloc. Acolo, a legat-o de mâini și de picioare, a strangulat-o și i-a acoperit cadavrul cu petale de trandafiri. Pentru acest act, Oprea a fost condamnat la 17 ani de închisoare. Acum, la 23 de ani de la crimă, Oprea va apărea din nou în instanță, într-un dosar în care pârâții sunt marii conducători ai României.

Ucigașul procesoman a dat în judecată șase partide, Președinția, Guvernul și Parlamentul României. În trecut, acesta a intentat nu mai puțin de 125 de procese împotriva diverselor instituții și persoane publice, inclusiv Victor Pițurcă, fostul antrenor al echipei naționale.

Pe 9 august 2001, un bărbat care obișnuia să se adăpostească în boxele blocurilor din Deva a făcut o descoperire terifiantă. A găsit cadavrul unei tinere, identificată ulterior ca fiind Magdalena Kuhn, o tânără de 25 de ani, absolventă de Drept și poetă.

În anul în care a fost ucisă, Magdalena Kuhn urma să-și lanseze debutul literar și să publice poeziile sale, dar nu a mai reușit să își împlinească acest vis.

Criminalul procesoman După ce a avut relații intime cu victima, criminalul a sufocat-o și strangulat-o, apoi i-a sustras bunurile personale, inclusiv telefonul mobil și ochelarii. A presărat petale roșii și galbene de trandafiri peste cadavrul dezgolit al victimei și a aranjat hainele tinerei lângă trupul neînsuflețit.

Radu George Oprea a acumulat în „palmaresul” său nu mai puțin de 125 de procese. În majoritatea cazurilor, el a contestat condițiile de detenție și pretinse abuzuri din partea gardienilor și conducerii închisorilor, precum și încălcarea unor drepturi constituționale. În alte dosare, a somat instituțiile să-i furnizeze informații de interes public. La 23 de ani după comiterea crimei teribile, Oprea va reveni în sala de judecată, dar de data aceasta în calitate de reclamant.

De ”atenția” ucigașului nu au scăpat nici fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, dar nici actual edil, Dominic Fritz, pe care acesta i-a dat în judecată în vara anului trecut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.