Ucis pentru credinţa
Nu doar soarta deportaţilor din perioada comunista şi-a lasat amprenta asupra istoriei noastre, dar şi a celor care au fost exterminaţi pentru un cuvant, pentru o privire sau pentru credinţa. Gulagul stalinist n-a cruţat pe nimeni dintre cei care s-au opus puterii şi voinţei sovietice. Insa, pe langa persoanele politice, pentru ideile lor, au fost ucişi oameni simpli. La fel şi cei de provenienţa nobila sau cei care au refuzat sa se dezica de credinţa.
La 13 iunie 1941, preotul Porfirie Şoimu (s. Parcani, r. Soroca) a fost arestat şi condamnat, ca «DUŞMAN al poporului», la moarte prin impuşcare, pentru ca nu a vrut sa inchida biserica, sa iasa pe amvon şi sa spuna enoriaşilor ca el, pana la acel moment, i-a minţit, ca religia e opiu pentru popor şi ca Dumnezeu nu exista. Sentinţa a fost pusa in aplicare pe 8 august 1942, in lagarul din Ivdel.
Fabrica morţii din Ivdellag
Elena Şoimu-Postolachi, fiica parintelui Porfirie, nu-şi poate gasi nici azi liniştea, deşi au trecut 70 de ani. Soarta tragica a tatalui ii va ramane mereu in memorie, la fel ca şi toţi aceşti ani pe care i-a trait in lipsa dragostei paterne. Credinţa, insa, este cea care i-a calauzit calea pana astazi, credinţa pentru care Porfirie Şoimu şi-a pierdut viaţa pe pamant, capatand viaţa veşnica. Femeia povesteşte ca tatal sau, de mic copil, se pregatea sa slujeasca Domnului, iar pentru aceasta a studiat la Şcoala Duhovniceasca din Edineţ, apoi la Facultatea de Teologie din Chişinau. Elena spune ca raposatul sau tata a fost «preot din vocaţie, devotat şi convins de adevarul Credinţei Ortodoxe».
Porfirie Şoimu, in repetate randuri, era citat la NKVD-ul din Soroca unde, sub ameninţari, era silit sa inchida biserica. El, insa, a ramas ferm pe poziţia sa, refuzand sa se inchine in faţa altcuiva decat in faţa lui Dumnezeu. Preţul credinţei sale l-a costat viaţa. Totuşi, pana i s-a aplicat sentinţa, el a cunoscut teroarea Gulagului, trecand, dupa cum spune Elena Şoimu, prin «FABRICA MORŢII» din Ivdellag, unde au fost exterminaţi milioane de oameni nevinovaţi, or, singurul lucru care conta pentru preot era sa ramana fidel credinţei sale şi sa nu tradeze oamenii care i-au ascultat predicile in tot acest rastimp.
Mureau ca muştele
Inchisoarea a rapit vieţile multor oameni. Din 500 de barbaţi basarabeni, aflaţi in Ivdel, au ramas in viaţa circa 50. Printre aceştia a fost şi Ion Ciobanu (s. Gura Camencii, r. Floreşti), azi raposat şi el. Revenit din surghiun, a reuşit, totuşi, sa povesteasca despre grozaviile lagarului. Ion Ciobanu a fost inchis impreuna cu parintele Porfirie. Pe atunci, el era doar un adolescent desparţit de familia sa. Teroarea inchisorii nu a reuşit s-o ştearga din memorie niciodata, la fel ca şi chinurile şi injosirile la care erau supuşi oamenii: «Baraca era plina de oameni chinuiţi, intre care şi caţiva preoţi. Cand ne aduceau seara pe toţi sub escorta de la munca silnica, uzi pana la oase, flamanzi şi slabi ca nişte schelete, mulţi nu rezistau şi mureau ca muştele».
Ca sa-i susţina cat de puţin, preoţii, printre care şi parintele Porfirie, se rugau la Dumnezeu, cantand cantece religioase. Ion Ciobanu işi amintea cum «copoii bateau cu armele in uşi, strigau la ei, dar nimic in aşa clipe nu-i putea opri pe aceşti oameni oropsiţi… Aşa işi manifestau ei protestul faţa de calai, faţa de putere». Elena Şoimu-Postolachi spune ca i-a iertat pe cei care i-au ucis tatal: «Dumnezeu sa-i judece», insa este profund indurerata de faptul ca viaţa lui a fost preţuita cu 540 de lei: «Atat de ieftin a fost preţuita o viaţa de om de catre urmaşii lui Stalin, dupa reabilitare».
O scapare a fost refugiul
Conform datelor Ministerului de Interne al URSS, din 1921 pana in prezent, pentru crime contrarevoluţionare, au fost condamnate 3.777.380 de persoane. Din acest numar, 642.980 persoane s-au ales cu pedeapsa capitala. Nina Negru, şefa Serviciului Studii şi Cercetari de la Biblioteca Naţionala, anunţa ca din 1944 pana in 1970 au fost inchise aproape toate bisericile. Au ramas doar 193 din cele 1100. Abia in 1975 bisericile au inceput sa se redeschida. Pe de alta parte, condamnarea preoţilor in Basarabia n-a fost un fenomen atat de vast precum in Rusia, unde preoţii erau omoraţi, inclusiv mitropoliţii. «La noi, o scapare a fost refugiul», explica Nina Negru.
Astfel, mulţi preoţi s-au refugiat in Romania, iar circa 50 de preoţi din cei aproximativ 200 ramaşi au fost deportaţi. Despre soarta acestor slujitori ai Domnului putem afla, in parte, doar de la cei care i-au cunoscut cand au fost deportaţi şi au reuşit sa revina la baştina. Şefa Serviciului Studii şi Cercetari spune ca nu exista alte date despre preoţii deportaţi: «Noi nu avem acces la arhivele din Rusia pentru a putea spune care a fost soarta de mai departe a acestor preoţi».
Olga BULAT
Sursa: Ziarul de Garda, zdg.md
