Acum un an de zile, mai exact pe 28 aprilie 2022, la Cernăuți a fost decisă înlăturarea panoului din Piață Centrală care reproducea hrisovul emis de Alexandru cel Bun la 8 Octombrie 1408 prin care se atesta documentar orașul românesc (document mai jos).

Anunțul a fost făcut luni, cu o zi înainte de vizita delegației românești la Kiev, condusă de premierul Nicolae Ciucă și din care au făcut parte președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu și ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, și unde, conform informărilor oficiale, s-ar fi discutat și despre respectarea drepturilor românilor din Ucraina în același mod în care sunt asigurate drepturile ucrainenilor (acum nu puțini, ba chiar dimpotrivă) din România. Nici a doua zi, la vizita celui de-„al doilea om în stat”, recte Cîțu, problema nu a fost abordată în vreun fel, scrie activenews.ro.

Această operațiune arată:

1 – Că Ucraina continuă aceeași politică de deznaționalizare și de sfidare cu boltă a statului român.

2 – Că serviciile de informații românești nu au reușit să pună pe agenda „înalților emisari” de la poarta mini-țaratului kievean o problemă care fusese anunțată oficial chiar cu o zi înainte de vizita lor.

Practic, autoritățile ucrainene din Cernăuți au început acțiunea de înlăturare din Piața Centrală a panoului pe care se afla documentul lui Alexandru cel Bun, care mărturisește prima atestare documentară a orașului, chiar în ziua în care delegația de la București defila la Kiev.

Conform unui comunicat de presă al Administrația Regională de Stat Cernăuți, transmis luni 25 aprilie, prin intermediul unei postări pe pagina de Facebook, documentul cu prima atestare a orașului va fi înlocuit cu o imagine ce ilustrează drapelul ucrainean. În centrul drapelului ar urma să fie ilustrat un trident și stelele de pe steagul Uniunii Europene, a informat miercuri portalul de știri al românilor din nodrul Bucovinei. Pentru ca totul să fie cât mai koșer, dezvelirea va avea loc de Ziua Internațională a Muncii, pe 1 Mai muncitoresc.

Potrivit lui Serghei Osaciuk, șeful Administrației Militare Regionale Cernăuți (captură FB mai jos), care a venit cu inițiativa respectivă, acest nou simbol ar urma să amintească tuturor despre „dorința puternică și mișcarea rapidă a statului nostru către Uniunea Europeană”.

 Decizia de a înlătura copia documentului emis de domnitorul moldav Alexandru cel Bun a stârnit indignarea internauților români din ținut, afirmă sursa citată care mai amintește că orașul Cernăuți a fost atestat documentar la 8 octombrie 1408 într-un privilegiu acordat de Alexandru cel Bun, domnitor al Moldovei (1400–1432), negustorilor din Liov.

Interesant de observat că și ucraineni din Cernăuți s-au revoltat la aflarea știrii, după cum se vede din mesajele dispuse la postarea triumfalistă care preamărea actele de vitejie ale războinicului Serghei (traducere aproximativă):

Irina Trifanenko
Nu e timpul să cheltuim pe bannere, invocând patriotismul, mai bine să transferăm bani către Forțele Armate ale Ucrainei – au nevoie disperată de ei

Olesya Chelnyak
Adică să schimbăm istoria și spiritul „națiunii” noastre, respectiv să eliminăm menționarea istorică a comerțului dintre Moldova și Polonia? Deci acum aceasta este direcția regiunii noastre? Cu manuscrisul ați fi fost interesați de toată viața lui Alexandru cel Bun. Bucovina se golește!

Анна Юзифович
Tot ceea ce este prea mult nu este sănătos. Iar aceasta este pur și simplu prea mult. Bannerul anterior este bogat în informații și util! El este despre Cernăuți, despre istoria noastră. Am ajuns să măsurăm cine are un steag mai mare…

Traducerea anunțului ucrainean, dat fără drept de apel, că doar e „stare de război”, sună cam așa:

„În Piața Centrală din Cernăuți, bannerul de pe peretele din spatele monumentului Taras Șevcenko va fi înlocuit.
În locul imaginii diplomei maestrului moldovean Alexandru Bun, în care a fost consemnată prima mențiune scrisă despre Cernăuți, iată un steag de mari dimensiuni, de culoare galben-albastru.
Șeful Administrației militare regionale Cernăuți, Serghei Osaciuk, este inițiatorul acestei înlocuiri.
În centrul drapelului se va afla și un trident încadrat de stele, așa cum este pe drapelul Uniunii Europene
„Sper că acest simbol ne va reaminti tuturor de dorința puternică și de mișcarea rapidă a țării noastre spre Uniunea Europeană”, a declarat Serghei Osachuk.
Bannerul este planificat să fie înlocuit până pe 1 mai.”

Cernăuți, ca și alte târguri moldovenești, Iași, Bacău, Tighina, Târgu Neamț, Bârlad, Dorohoi, au fost atestate documentar la 8 octombrie 1408 într-un privilegiu comercial acordat de Alexandru cel Bun, domnitor al Moldovei (1400–1432), „sfetnicilor și orășenilor din târgul Liovului”negustorilor din Galiția ș.a.m.d. Acesta este Hrisovul care va fi aruncat la coș:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.