UDMR aniversează în acest an 25 de ani de la înființare, eveniment ce va fi marcat prin organizarea unei serii de programe și manifestări de anvergură. Evenimentul central va debuta cu un spectacol de gală aniversar, ce va avea loc sâmbătă, 31 ianuarie 2015, ora 16,00 la Opera Maghiară din Cluj, cu prilejul căreia vă fi acordată distincția pentru Cultura Contemporană Maghiară Transilvană, respectiv, pentru prima dată, va fi înmânat și Premiul de Excelență în activitate. La eveniment vor participa și susține un discurs festiv: Kelemen Hunor, președinte UDMR, Markó Béla senator, fost lider al Uniunii, Semjén Zsolt, vicepremierul guvernului Ungar, Pásztor István, președintele Uniunii Maghiarilor din Șerbia, respectiv Berényi József, președintele Partidului Comunității Maghiare din Slovacia.
La 25 decembrie 1989, după căderea regimului comunist condus de Ceaușescu, a fost înființată Uniunea Democrată Maghiară din România pentru a reprezenta interesele comunității maghiare. Primul președinte a fost scriitorul Géza Domokos. Între 1993-2011 președinte al UDMR a fost Béla Markó, de profesie tot scriitor. În 19 martie 1990, în contextul conflictului interetnic de la Târgu Mureș, sediul UDMR a fost deteriorat prin intermediul unor săteni veniți la Târgu Mureș în mod organizat. Autoritățile au intervenit târziu, deși sediul poliției se afla la câteva sute de metri de sediul UDMR. Între cei grav răniți s-a aflat scriitorul András Sütő, unul din liderii comunității maghiare. Evenimentele tragice din martie 1990 au dus la tensionarea relațiilor interetnice din Transilvania. În anii 1996-2000 UDMR a făcut parte din guvernul CDR, apoi, între 2000-2004, a susținut guvernarea PSD+PUR fără să fie prezent în coaliție. Între 2004-2008 a fost la guvernare, inițial împreună cu Alianța D.A., apoi, după trecerea PD-L în opoziție, a rămas în coaliție cu PNL.
În urma alegerilor legislative din 2008 a trecut în opoziție alături de PNL. După demiterea Guvernului Boc (1) (PDL-PSD) în octombrie 2009, UDMR a intrat la guvernare alături de PDL și UNPR, formând Guvernul Boc (2), în funcție din 23 decembrie 2009. Uniunea a primit câteva ministere: al culturii, sănătății și mediului. La congresul UDMR desfășurat în 26-27 februarie 2011 la Oradea au participat atât primul ministru Emil Boc (PDL), partener de coaliție al UDMR, cât și liderii celor două formațiuni din opoziție, Crin Antonescu (PNL) și Victor Ponta (PSD), semn al normalizării relațiilor dintre români și minoritatea comunitară maghiară. În urma demiterii prin moțiune de cenzură al guvernului Ungureanu, coaliția dintre PDL și UDMR s-a desființat iar UDMR a trebuit să treacă în opoziție.