Autobuzul de campanie electorală al UDMR îşi va continua misiunea şi în ziua alegerilor, 30 noiembrie, când îi va duce pe studenţii clujeni în localităţile de domiciliu pentru ca aceştia să-şi poată exercita votul.

Coordonatorul campaniei UDMR 'Votul e şic', Bodor Laszlo, a declarat miercuri că este nemulţumit de faptul că prevederile legale referitoare la alegerile din 30 noiembrie îngrădesc dreptul studenţilor de a vota în Cluj-Napoca, unde învaţă, fiind nevoiţi să meargă în localitatea de domiciliu, dacă vor să-şi exercite dreptul la vot. Bodor le-a adresat un apel studenţilor din Cluj-Napoca de a merge acasă, ca să poată vota, iar într-un gest simbolic, el a spus că autobuzul de campanie electorală, folosit de reprezentanţii UDMR din 3 noiembrie, va transporta studenţi în acest scop către localităţile de domiciliu. El a menţionat că circa 4 la sută dintre cei cu drept de vot nu vor putea să şi-l exercite din cauza restricţiilor prevăzute în normele referitoare la scrutinul de la sfârşitul acestei luni. Autobuzul de campanie electorală al UDMR, care a pornit din Cluj, va trece prin 12 judeţe ardelene şi va face peste 6.000 de kilometri pentru a transmite mesajele politice către tinerii maghiari şi a-i chema la vot. Campania este intitulată 'Votul e şic', scopul fiind de a-i face pe tinerii maghiari să conştientizeze faptul că de la vârsta de 18 ani responsabilitatea nu e numai faţă de propria lor persoană, ci şi faţă de comunitate, acesta fiind motivul pentru care toţi trebuie să-şi exercite dreptul de vot. Autobuzul şi echipa care îl foloseşte vor opri în mai multe localităţi, inclusiv din zona rurală, unde vor fi susţinute diferite spectacole muzical-artistice. Până acum, autobuzul a poposit în circa 50 de localităţi din judeţele Satu Mare, Bihor, Arad şi Cluj. (A.R.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.