Pentru a învinge în cel de-l doilea tur al alegerilor prezidenţiale, Mircea Geoană se foloseşte de imaginea actualului primar al Sibiului, Klaus Johannis, propus de liderul PNL,Crin Antonescu, pentru postul de premier al României. După semnarea la Bucureşti a „Acordului pentru ieşirea României din criză” de către reprezentanţii Alianţei PSD+PC şi PNL, UDMR s-a decis să intre în joc alături de cele două formaţiuni.
În Bistriţa-Năsăud, liderii PNL BN, Ioan Ţintean, şi al UDMR BN, Andras Kocsis, sunt conştienţi că alegătorii care i-au susţinut pe cei doi candidaţi ai partidelor lor, Crin Antonescu (PNL), respectiv Hunor Kelemen (UDMR), nu îl vor vota sută la sută pe 6 decembrie pe Mircea Geoană, candidatul PSD.

Motivul pentru care PNL şi UDMR merg alături de PSD în susţinerea lui Mircea Geoană pentru câştigarea funcţiei de şef al statului în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, nu este de fapt simpatia şi încrederea pe care o au în acesta, ci promovarea în funcţia de premier a lui Klaus Johannis, actual primar al Sibiului, dar şi obţinerea unor ministere în viitorul guvern, în eventualitatea unei victorii a candidatului PSD.
În toate declaraţiile liderilor UDMR, în frunte cu Marko Bela, aceştia îşi exprimă încrederea lor maximă în conducerea Partidului Naţional Liberal şi scot în evidenţă buna lor colaborare.
Cele două formaţiuni politice, PNL şi UDMR, au semnat un protocol prin care s-au angajat să susţină un candidat la funcţia de preşedinte al României, să formeze o majoritate parlamentară pentru asigurarea unei guvernări stabile, din care să facă parte ambele formaţiuni, şi să-l susţină pe Johannis în funcţia de premier.

Johannis, vârful de lance

„Amândouă formaţiunile susţin acelaşi candidat pentru funcţia de prim ministru, în persoana lui Klaus Johannis. Cele două partide au o colaborare îndelungată. Programele noastre conţin foarte multe puncte comune sau compatibile”, a spus liderul UDMR, Marko Bela.
„Am avut mereu certificatul de garanţie reciprocă al cuvântului, al înţelegerii. În lunile din urmă, începând cu moţiunile de cenzură pe care le-am iniţiat ne-am convins că între oamenii serioşi este nevoie de cuvânt. Avem o soluţie comună cu UDMR de a sprijini un candidat şi un program politic” a spus Crin Antonescu.
Imediat după aceste declaraţii, Crin Antonescu a semnat cu Mircea Geoană „Acordul pentru ieşirea României din criză”, în vederea susţinerii lui Johannis ca premier, prin care PSD îşi asigură susţinerea propriului candidat pentru funcţia supremă în stat.
Liderul PSD a ţinut să precizeze că acest acord va asigura stabilitatea politică pe termen lung, şi nu o împărţire de funcţii, aşa cum s-a speculat din partea PDL. „Este o declaraţie politică şi de principii în care noi credem”, a arătat Mircea Geoană. Cu toate acestea, la această oră se cunoaşte cel puţin ponderea fiecărui partid parlamentar în viitorul guvern dacă Geoană iese învingător – 50% PSD şi 50% PNL împreună cu UDMR.

În BN va câştiga Traian Băsescu

Dacă la nivel central liderii celor care s-au aliat pentru a-l învinge pe Traian Băsescu sunt convinşi de victorie, în judeţul Bistriţa-Năsăud liberalii şi udemeriştii sunt destul de circumspecţi. Liderul PNL BN, Ioan Ţintean, dar şi Andras Kocsis, liderul UDMR BN, sunt conştienţi că o parte a electoratului liberal şi maghiar nu îl vor vota pe Mircea Geoană. În timp ce deputatul bistriţean este convins că nucleul dur al PNL va urma indicaţiile Centrului, adică în jur de 12 procente dintre liberali, liderul UDMR BN spune că doar 60-65% dintre maghiari vot vota cu Geoană.
Andras Kocsis a afirmat că nu dragostea pentru Mircea Geoană sau social-democraţi a determinat UDMR să îl susţină pe candidatul PSD pe 6 decembrie, ci pentru maghiarii cred în proiectul Johannis. Potrivit lui Kocsis, UDMR duce o politică prudentă şi este convins că indiferent de rezultatele de după cel de-al doilea tur de scrutin din 6 decembrie, alianţa dintre UDMR şi PNL va funcţiona mai departe.
„Am obţinut 3,72%, care într-un fel nu arată posibilitatea şi potenţa votanţilor din cadrul UDMR. La o prezenţă de 55%, noi o bază votantă mai mică şi de aceea probabil am ajuns la acest procent. Dar, după analizele pe care le-a făcut a intervenit următorul lucru şi va trebui să lucrăm mai mult la această idee: sunt foarte multe căsătorii mixte. Acum s-au inversat voturile, probabil au ştiut că, candidatul nostru nu va avea şanse mari ca să ajungă în finală, iar familiile mixte au votat ori cu Băsescu, ori cu PSD. Mai mult, acum cred că au fost într-un procent de 30%, dar o să vedeţi că la prezidenţiale vor fi surprize, fiindcă am văzut pe mulţi din electoratul nostru care au salutat această decizie pe care am luat-o împreună cu PNL. În prima zi de după alegeri, un lucru ne-a pus pe gânduri: nu am fost contactaţi nici de PD-L, nici de PSD. Noi am avut o înţelegere foarte bună cu PNL, şi în timpul guvernării Tăriceanu, plus toate proiectele care s-au derulat în parlament. Chiar din acest motiv, cei doi preşedinţi, Marko Bela şi Crin Antonescu, s-au înţeles ca aceste două formaţiuni politice, care au făcut opoziţia Guvernului Boc, să îl sprijinim pe Klaus Johannis. Noi cu aceste mesaje mergem la electoratul maghiar şi rezultatele o să fie bune împreună cu PNL. (…) UDMR crede în proiectul Johannis. (…) În interiorul UDMR sunt mai multe iz-uri, mai multe formaţiuni, să le zic aşa, mici, liberali, social-democraţi, democrat-liberali, etc. S-a făcut, dacă pot spune aşa, un sondaj. În general, electoratul maghiar este unul disciplinat. Nu-l vor vota pe Mircea Geoană sută la sută, dar peste 65% va vota cum se cere de către organizaţia teritorială. (…) Să nu credeţi că afecţiunile sunt foarte mari şi către social-democraţi, dar sub aripa liberalilor, noi fiind un partid care dorim stabilitatea României, vrem să facem ceva benefic pentru România. (…) Înainte de a face acest pas, au fost consultaţi toţi şefii filialelor teritoriale. Pe noi acest lucru nu ne-au prins nepregătiţi (…) Noi votăm cum votează PNL şi pentru guvernul Klaus Johannis, şi dacă va fi două zile. (…) Nu ştiu ce va funcţiona în viitor, dar sigur va funcţiona înţelegerea dintre UDMR şi PNL. (…) Noi suntem o formaţiune loială”, a declarat Andras Kocsis, liderul UDMR BN.
Cu toate că UDMR s-a aliat cu PNL pentru a-l susţine pe Mircea Geoană, liderul maghiar bistriţean este convins că în Bistriţa-Năsăud, cel mai mare procentaj va fi obţinut de Traian Băsescu.

UDMR crede că Johannis este premier

Liderul liberal bistriţean, deputatul Ioan Ţintean este foarte încântat de înţelegerea încheiată dintre PNL şi UDMR, cu atât mai mult colaborarea dintre cele două formaţiuni politice a fost foarte bună, mai ales în ultimii cinci ani. Deşi speră să îl vadă pe Johannis în fruntea guvernului, Ţintean este foarte conştient că PSD ar putea să îşi dezamăgească partenerii, prin numirea altcuiva ca premier.
„Mesajul nu este altul decât cel ce s-a stabilit la nivel central. Din după-masa în care Marko Bela şi Crin Antonescu s-au hotărât să semneze moţiunea de cenzură pentru detronarea unui guvern în care românii nu mai aveau încredere, actuala înţelegere nu este decât o prelungire a unei înţelegeri care a avut loc pe data de 14 octombrie 2009. De ce această înţelegere? Pentru că timpul a confirmat că există unităţi de măsură convergente între ceea ce numim noi o politică guvernamentală de dreapta, în care atât PNL dar şi UDMR au crezut în aceşti patru ani. (…). UDMR face o politică prudentă, dar în acelaşi timp foarte sigură. Ei ne-au numit pe noi reprezentanţii lor, pentru a vorbi şi în numele UDMR. (…) Menirea celor două partide este aceea de a-l susţine pe Mircea Geoană în ideea de a avea un guvern condus de Klaus Johannis şi cu reprezentanţi ai celor trei partide, UDMR făcând parte din jumătatea din care este îndreptăţit PNL. (…) UDMR şi-a îndeplinit misiunea foarte bine când a fost la guvernare. Sigur că a fost acel episod neplăcut, când Mircea Geoană, influenţat de anumite cercuri din PSD, a spus că are rezerve cu privire la luarea UDMR la guvernare. Dar să nu uităm că în politică există episoade de genul acesta. În politică este posibil orice. Acum UDMR crede în cuvântul dat de Mircea Geoană că Klaus Johannis este premier. Asta este politica. Dacă se va întâmpla altfel, nu doar UDMR va fi cel dezamăgit, ci şi liberalii, pentru că vor fi în aceeaşi situaţie”, a spus Ioan Ţintean.
Deputatul este convins că există liberali care nu vor merge la vot, procentul acestora fiind cuprins între 5 respectiv 7 procente. „Cei care nu votează cum spune Crin Antonescu nu se duc la vot şi aceasta este varianta mai bună. Vorbesc de simpatizanţi, pentru că nucleul dur de 12-13% al liberalilor merge la vot şi votează liberal, chiar dacă nu mai avem candidatul nostru. Votează aşa cum trebuie, cum merge partidul”, a afirmat Ţintean. El a mai precizat că peste 1,5 milioane din cele 1,9 milioane de voturi obţinute în primul tur de Crin Antonescu vor merge înspre Mircea Geoană.

Liana Mureşan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.