Preşedintele în exerciţiu Traian Băsescz a anunţat că şi-a format deja o echipă de campanie. Astfel, Sever Voinescu va fi purtătorul de cuvânt în campania electorală a lui Băsescu pentru alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie, Elena Udrea va fi responsabilă de program, Liviu Negoiţă se va ocupa de problemele politice, iar Sebastian Lăzăroiu, acum consilier prezidenţial, va face parte din departamentul de analiză. Totodată Băsescu a afirmat că ar putea avea în echipa de campanie şi alţi actuali miniştri care vor fi disponibili. "Intenţia mea este să desfăşor o campanie constructivă. Am văzut începutul de campanie, cred că cei care au optat pentru o campanie murdară au greşit şi o spun în modul cel mai sincer că au greşit, pentru că au mijloace mult prea mici pentru a o face. Eu le propun o campanie constructivă. O campanie în care românii să poată să afle opţiunile noastre pentru Parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari, o campanie în care românii să poată afla viziunea fiecăruia dintre candidaţi despre România. Nu cred că va fi folositor românilor să desfăşurăm o campanie murdară şi eu sunt hotărât să merg pe o campanie în care să arătăm românilor ce propunem pentru România, nu o campanie în care să ne afundăm în mizeria delaţiunii", a anunţat Băsescu.
Simona Curcian-Maleş

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.