Elena Udrea, aflată în Costa Rica, alături de prietena ei, Alina Bica, a postat fotografii cu ele două pe Facebook, după ce pe reţeaua de socializare au apărut imagini cu cele două, suprinse de un român.

„În lipsa pozelor cu Kovesi la tăiatul porcului, protestarii pro Sistem au găsit ce să “share-uiasca”. Poze cu mine şi Alina în Costa Rica. Dacă ştiam că interesează pe cineva, puneam eu fotografii zilnic. Chiar şi din cabinetul ginecologului. Dar, ca să satisfac plăcerea unora de a mânca rahat şi pentru a-i scuti pe românii cu care ne întâlnim pe la pizza să ne facă poze pe furiş, de mâine mă ocup să aveţi un raport în imagini al prezenţei mele aici”, a scris Udrea pe Facebook.

Reacţia, după ce un român a postat fotografii cu cele două.

Elena Udrea este plecată din România ce câteva săptămâni, aceasta precizând că urmează nişte proceduri medicale la Atena, iar, între timp, vizitează Costa Rica. Fostul ministru nu a precizat când şi dacă va reveni în ţară. În Costa Rica este şi prietena Elenei Udrea, Alina Bica, fosta şefă a DIICOT. Cele două sunt condamnate în primă instanţă, în dosare de corupţie, la închisoare cu executare.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.