Fostul procuror, Ciprian Nastasiu, sancţionat din cauza dosarului Omar Hayssam, a declarat că Elena Udrea, Theodor Stolojan şi Dan Voiculescu ar fi implicaţi în dosarul de spionaj energetic, în care i-a interceptat timp de o lună. Astfel, Nastasiu a afirmat că, pe 2 iulie 2008, cu o zi înainte să fie revocat, el ceruse prelungirea autorizaţiei de interceptare pentru mai multe persoane din dosarul spionajului energetic. „Era pe subminarea economiei naţionale, era pe alt subiect. Pentru că, la data de 2 iulie, am făcut cererea de prelungire a monitorizării la Curtea Supremă de Justiţie şi am aflat în 3 iulie că am fost revocat, scurt! Deci, ce să mai, s-a terminat. Exista o autorizaţie de monitorizare a acestei grupări, nu pe mandat – pe autorizaţie de interceptare emisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Deci erau şi mogulii, era Dan Voiculescu, era Bogdan Chireac, Elena Udrea, Stolojan, Cocoş, Verestoy Attila, deci erau. De pe autorizaţii judecătoreşti 30 plus încă 30, eu am prins prelungirea, deci mi s-a emis prelungirea cu încă 30 de zile a mandatului. Eu şi colegul meu din dosar, domnul Cristescu", a declarat Nastasiu. Fostul procuror a afirmat că i-a cerut preşedintelui Băsescu să aibă o întâlnire, pentru a-i povesti că oamenii care îi erau în preajmă apar în ancheta DIICOT, dar acesta a refuzat.
Beatrice Golondzac

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.