Joi, Parlamentul European și statele membre ale Uniunii Europene au convenit asupra unei înțelegeri care plafonează la 10.000 de euro plățile în numerar pe teritoriul blocului. Această măsură are ca scop alinierea reglementărilor existente în cele 27 de state membre, care sunt în prezent foarte diverse, în vederea identificării și limitării tranzacțiilor considerate „dubioase”. Merită menționat că unele țări, cum ar fi Franța, au deja reglementări mai stricte decât noile dispoziții europene referitoare la plățile în numerar.
Însă în alte state – ca Austria sau Germania -, plăţile cash erau până acum nelimitate. Această dispoziţie face parte dintr-un text de lege al cărui scop este să îmbunătăţească lupta împotriva finanţării terorismului, după doi ani şi jumătate de negocieri. El urmează să intre în vigoare în acest an. Obiectivul este o apropiere a reglementărilor existente, foarte disparate, în cele 27 de state membre UE, în vederea unei detectări şi unei militări a tranzacţiilor considerate „dubioase”.
Acest acord „va garanta că fraudatorii, crima organizată şi teroriştii nu vor mai avea posibilitatea de a-şi legitima profiturile prin intermediul sistemului financiar”, a declarat ministrul belgian al finanţelor, Vincent Van Peteghem, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE. Această nouă legislaţie armonizează şi înăspreşte reglementările împotriva spălării banilor şi fiananţării terorismului – impuse băncilor, agenţiilor imobiliare sau cazinourilor.
Aceste entităţi vor putea să-şi identifice clienţii sau proprietarii activelor din spatele unor aranjamente financiare opace. Aplicarea acestor reglementări urmează să fie extinsă la sectorul activelor cripto, în vederea garantării trasabilităţii. Ele vor viza, totodată, atât comerţul cu produse de lux – pecum metale preţioase, bijuterii, ceasuri -, cât şi cel cu maşini, avioane private sau iahturi. Cluburile de fotbal profesioniste şi agenţii lor vor fi și ei vizaţi de această reglementare consolidată – dar după o perioadă de tranziţie de cinci ani de la intrarea în vigoare a legii, deci începând din 2029, scrie Digi24.ro.
Această legislaţie nouă urmează să consolideze puterile serviciilor de informaţii financiare. Parlamentul European şi statele membre UE au aprobat în decembrie înfiinţarea unei Agenţii UE împotriva spălării banilor şi finanţării terorismului. Găzduirea sediului acestei organizaţii este râvnit de mai multe ţări – inclusiv Franţa şi Germania. Această nouă agenţie – desemnată prin acronimul anglofon AMLA (Anti-Money Laundering Authority), urmează să fie însărcinată să supervizeze şi să coordoneze autorităţile naţionale pentru a detecta şi combate mai bine activităţi transfrontaliere „dubioase”. Acest pachet de măsuri a fost propus de Comisia Europeană în iulie 2021. Comisarul european pentru servicii financiare, Mairead McGuinness, a salutat „o etapă important în lupta împotriva banilor murdari din UE”.
Citește și: Afaceristul clujean care a reclamat că a fost răpit și torturat a înscenat totul