Oficiali ai Uniunii Europene şi ai Organizaţiei Naţiunilor Unite au cerut, marţi, la Bruxelles, reluarea negocierilor politice pentru a pune capăt conflictului din Siria izbucnit în 2011, relatează site-ul Politico.eu, conform Mediafax.

”Este nevoie de negocieri politice de substanţă. Aceasta este singura soluţie pentru Siria”, a declarat Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, în cadrul unei conferinţe pe tema conflictului din Siria ce a avut loc la Bruxelles.

Mogherini a adăugat este nevoie de încetarea urgentă a ostilităţilor, în mod special pentru a asigura livrarea de ajutoare umanitare către populaţia civilă.

Staffan de Mistura, reprezentantul special al ONU pentru Siria, a afirmat că situaţia din regiune s-a degradat în ultimele săptămâni, mai ales în urma atacului chimic atrbuit regimului condus de Bashar al-Assad şi în urma bombardamentelor efectuate de SUA, Franţa şi Marea Britanie împotriva Damascului.

”Am văzut foarte clar în ultimele săptămâni că escaladarea militară a conflictului nu aduce nicio schimbare. Din contră, trecem printr-un moment foarte dificil”, a declarat de Mistura.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între regimul Bashar al-Assad, sprijinit de Rusia şi Iran, forţele opoziţiei şi grupuri militante şi teroriste, inclusiv organizaţia extremistă sunnită Stat Islamic. Bilanţul conflictului depăşeşte 340.000 de morţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.