Premierul Emil Boc trebuie sa-si aminteasca de vremurile cand, in calitate de primar al municipiului Cluj-Napoca, se lauda ca se duce la Bucuresti sa aduca bani pentru oras  si sa trimita mai multi bani primariilor din judetul Cluj. In acest context, domnul Boc trebuie sa le dea ordin colegilor sai de partid sa sustina cele aproximativ 200 de amendamente pe care le-am depus in numele primarilor din judetul Cluj.

    Amendamentele pe care le-am depus si care vor fi sustinute de toti parlamentarii USL vizeaza proiecte de dezvoltare ale comunitatilor rurale, de la pietruiri de drumuri la proiecte integrate, finantate din fonduri europene. De altfel, mare parte  dintre amendamentele mele vizeaza proiecte cu finantare comunitara, multe in executie si pentru continuarea carora primariile au nevoie de cofinantare de la bugetul de stat.

    Il rog pe premierul Emil Boc sa stranga cureaua cheltuielilor desantate din ministere si a investitiilor in patinoare si parcuri, necesare dar nu prioritare si sa aloce bani pentru finalizarea retelelor de apa si canalizare, electrificarea locuintelor, renovarea scolilor si asfaltarea drumurilor din judetul Cluj. Domnia sa nu trebuie sa uite ca demnitatile, chiar si cea de prim-ministru, sunt vremelnice si ca va trebui sa revina la Cluj si sa dea ochii cu cei pe care i-a facut sa stranga cureaua pana la limita suportabilului.  Asta daca nu cumva a uitat de unde a plecat!

Horea Uioreanu
Deputat PNL de Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.