Deputatul liberal de Cluj, Horea Uioreanu este cel mai bogat parlamentar clujean. El este asociat în 13 firme. O parte dintre aceste firme au fost implicate în diverse scandaluri de natura penala. Uioreanu este asociat cu diversi potentati ai vremii, el „luându-si partea” din o serie de afaceri mai mult sau mai putin corecte.
Banul nu are nici miros, dar nici culoare politica. Aceasta este probabil deviza dupa care se ghideaza deputatul PNL de Cluj Horea Uioreanu. Conform declaratiei sale de avere, Horea Uioreanu este cel mai bogat parlamentar clujean, „surclasându-si” la acest capitol toti colegii clujeni atât din Senat cât si din Camera Deputatilor. Mai mult decât atât, la cele 13 firme la care acesta detine participatiuni, sunt actionari o serie de persoane care au tinut prima pagina a ziarelor locale si nu neaparat pentru realizarile deosebite în folosul societatii. Chiar daca o parte importanta din firmele la care Uioreanu este actionar sunt fie în dizolvare, fie în lichidare, o serie din societatile la care Uioreanu este actionar „si-au facut treaba”. Astfel, deputatul clujean a folosit o parte din aceste banale „sereleuri” ca paravan pentru afacerile dubioase în care acesta a fost implicat. Încrengatura afacerilor în care Uioreanu este implicat este una extrem de densa, acesta avându-i ca parteneri la firmele respective pe o serie de oameni extrem de potenti financiar care „fac legea” în judet.
Afaceristul de pe strada ta
În momentul de fata, „deputatul de pe strada ta” detine actiuni la 13 firme clujene, Banca Transilvania, Radio Napoca SA Cluj, Transarom, Tehnofrig SA Cluj, Euro Lemn Prodimpex SRL, Rom Delta Exchange SA, Exet Equipment Calc Serv Import Export SRL, Napoconsult SA, Omnifax Prod Import Export SRL, Gourmet Transilvania SA, Mobdelta Com SRL, Balanta Cosmetics SRL si Apo SA Cluj. Mai toate aceste firme au fost implicate în scandaluri, Uioreanu având de multe ori rolul de a face „lobby” pentru ca respectivele societati sa obtina anumite avantaje. În momentul de fata, Uioreanu detine, potrivit declaratiei de avere actualizata în luna iunie a acestui an opt terenuri în zone bune ale judetului Cluj. Totodata, acesta poseda doua case de locuit, una dintre ele se afla pe strada Dimitrie Bolintineanu, iar cealalta pe strada Mecanicilor. Acesta mai detine si un spatiu comercial în comuna Marisel. Totusi, acestea nu sunt singurele imobile pe care deputatul clujean le detine. Astel, conform legislatiei în vigoare, în declaratiile de avere trebuie trecute activele si pasivele aflate pe numele persoanei în cauza si a rudelor de gradul I. Legislatia lacunara nu prevede ca demnitarii sa treaca în declaratii si imobilele aflate în patrimoniul firmelor la care acestia sunt actionari. Ar fi absurd ca un demnitar care detine actiuni la o companie mulinationala sa treaca în declaratia de avere toate activele acesteia. Totusi, sunt cazuri în care un înalt functionar public, sub paravanul unor „sereleuri fantoma”, face afaceri mai mult sau mai putin dubioase. La fel s-a întâmpla si în cazul lui Uioreanu. Astfel, acesta este banuit ca si-ar fi folosit influenta data de statutul de deputat pentru a obtine doua spatii comerciale din patrimoniul Primariei Cluj-Napoca aflate în „buricul târgului”, la preturi derizorii.
Balanta banilor
Una din firmele care au ajutat la „îngrasarea” conturilor lui Uioreanu este Balanta Cosmetics. Presa locala a relatat faptul ca Uioreanu, prin intermediul Balanta Cosmetics a reusit sa puna mâna pe doua spatii aflate în „buricul târgului”, reusind prin mijloace numai de el stiute sa faca o „economie” substantiala când a venit vorba sa le plateasca. Astfel la un an de la preluarea frâielor administratiei locale de catre defuncta Alianta D.A., societatea Balanta Cosmetics, patronata la acea vreme de Dan Mircea Medrea, prieten si partener de afaceri cu Horea Uioreanu, a cumparat de la primarie doua spatii aflate în zone foarte bune, unul în Piata Unirii la nr 22 si celalat pe strada Constanta la numarul 17. Conform legislatiei în vigoare, pentru ca un spatiu apartinând municipalitatii sa fie vândut catre terti, trebuia organizata o comisie formata din consilierii locali. Aceasta prelua ofertele pentru diferitele spatii pentru a le analiza, iar la final sa vânda spatiile celui care oferea cel mai mult. Totusi, municipalitatea nu era obligata sa vânda acele spatii numai daca se oferea un pret bun si obligatoriu sa fie în concordanta cu realitatea “de pe teren”. Totusi, acest lucru s-a întâmplat. Din comisia care se ocupa de vânzarea spatiilor cu pricina au facut parte o serie de consilieri locali aflati sub directa îndrumare a actualului lider liberal. De mentionat este faptul ca Uioreanu a detinut, în perioada în care era consilier local, functia de presedinte al comisiei de licitatii pentru încredintarea spatiilor aflate în patrimoniul primariei. La vremea când spatiul din Piata Unirii a fost vândut catre Balanta Cosmetics, acesta valora aproximativ sapte miliarde lei vechi. Din nefericire pentru bugetul local, imobilul cu pricina a fost vândut catre Balanta Cosmetics cu doar patru miliarde. Aceeasi situatie s-a petrecut si în cazul spatiului de pe strada Constanta. Astfel, imobilul de pe respectiva strada era evaluat la suma de aproximativ 5.5 miliarde lei vechi. Totusi, în urma negocierilor cu reprezentantii firmei Balanta Cosmetics, pretul a scazut brusc cu aproape doua miliarde, pretul final de adjudecare a acestuia fiind de 3.6 miliarde. Problemele vizavi de aceste achizitii fac referire la faptul ca bugetul local a fost saracit intentionat cu mai bine de cinci miliarde lei vechi. Mai mult decât atât, spatiile cu pricina sunt adevarate surse de venit, chiriile în Piata Unirii si pe strada Constanta depasind de multe ori suma de 2000 de euro. Ori în aceste conditii, profitul este mai mult decât substantial. Balanta Cosmetics a avut în ultimul an fiscal o cifra de afaceri de aproape 275.000 RON si profit de aproximtiv 120.000 RON.
Lovitura la arcada
Implicarea lui Uioreanu în aceasta afacere este cât se poate de clara, acesta devenind în anul 2007 actionar la aceasta societate, el detinând aproximativ 40 % din Balanta Cosmetics. Si ca lucrurile sa fie mult mai clare, Mircea Medrea, celalalt asociat de la Balanta Cosmetics este patronul celebrei firme Arcada. Respectiva companie imobiliara si-a desfasurat activitatea pentru o perioada destul de lunga în fostul sediu al Uniunea Fortelor de Dreapta, fostul partid al caruii sef a fost Varujan Vozganian, actualul ministru al Economiei si Finantelor în guvernul PNL. Dupa fuziunea UFD cu PNL, spatiul din Piata Unirii nr.1, fostul sediu al UFD a trecut în patrimoniul liberalilor. Acestia au decis ca acel spatiu sa fie folosit pe post de incubator de afaceri, liberalii dorind sa ajute fimele tinere sa creasca. Astfel, conform spuselor liderilor liberali, o firma noua pe piata putrea folosi, la cerere, acel spatiu pentru a se “pune pe picioare” fara a fi nevoita sa plateasca chirie. Totusi, firma carea a pus prima data piciorul în acel spatiu, chiar daca era o firma noua, avea un capital mult prea mare pentru a putea fi considerata un “start-up”. Astfel din actionariatul Arcada fac parte o serie de potentati ai vremii , o parte dintre ei cu loc stabil între primii 300 cei mai bogati români. Astfel din cadrul actionariatului Arcada fac parte Badiu Gabriela Maria, sotia lui Nicu Badiu, patron al clinicii private AsRoMedica si a restaurantului Sinaia, apropiat al PNL Cluj, Ciurchea Ioan Marius, membru fondator al Bancii Transilvania si asociat cu Uioreanu la o alta firma, Rom Delta Exchange SA. Din aceasta societate mai face parte si Mircea Medrea, asociat cu Uioreanu la Balanta Cosmetics. Problema este ca respectiva societatea a folosit un spatiu, aflata în patrimonial municipalitatii si în folosinta PNL fara sa plateasca niuciun lei, în conditiile în care chiria pentru un asemenea spatiu, aflat la “kilometrul 0” al municipiului se situeaza la câteva mii de euro. Totusi prin sistemul de relatii, Arcada a reusit sa se “cazeze” o perioada destul de buna în spatiul din Piata Unirii. Asta în principal cu ajutorul lui Horea Uioreanu.
Uioreanu + Funar = Love
Horea Uioreanu demonstreaza ca este un afacerist veritabil care nu tine cont de culoarea politica mai ales când vine vorba de facut bani. Astfel, Uioreanu a împartit „cascavalul” la mai multe afaceri cu fiul liderului PRM, senatorul de Cluj Gheorghe Funar. Uioreanu a fost asociat cu Sabin Funar, fiul lui Gheorghe, în cadrul a doua societati, SC Gourmet Transilvania si la SC Transarom. SC Transarom era cunoscuta pentru faptul ca vindea combustibil RADP. Acest lucru se întâmpla chiar daca primarul de la acea vreme, tatal lui Sabin Funar era “certat” cu RADP. Se pare ca acest lucru nu a împiedicat “famiglia” Funar sa puna mâna pe o felie serioasa din tortul RADP. Mai mult decât atât, relatia dintre Uioreanu si Funar era una extrem de tensionata, schimburile de replici dintre cei doi facând deliciul asistentei în cadrul sedintelor de Consiliu Local. Totusi, se pare ca acest “joc” era doar o strategie de a devia atentia de la adevaratele “sentimente” pe care cei doi le nutreau unul fata de celalalt. Mai precis, chiar daca Uioreanu era “certat” cu Funar, acest lucru nu l-a împiedicat pe deputatul liberal sa se asocieze cu Sabin Funar în cadrul a doua societati. Mai mult decât atât, Uioreanu împreuna cu Sabin Funar l-au avut drept “coechipier” în cadrul SC Gourmet Transilvania pe fostul director al Bancii Dacia Felix, Mircea Hossu, fostul director al BDF. Uioreanu a fost presedintele companiei de asigurari „SAR Transilvania“, detinuta o perioada de Banca Transilvania, functie pe care a primit-o prin prisma relatiei sale cu Marius Nicoara, actionar si membru fondator al Bancii Transilvania si presedintele PNL Cluj.
Împotriva clujenilor
O alta societate la care Uioreanu este actionar este Rom Delta Exchange. Printre ceilalti actionari se numara si eternul Ciurchea Ioan Marius, dar si Radu Ciorba unul din fostii actionari ai Frosys, companie preluata de concernul german Siemens. Respectiva companie a pus mâna pe un contract de câteva zeci de milioane de euro cu municipalitatea clujeana pentru refacerea iluminatului public din Cluj-Napoca. Horea Uioreanu mai este asociat la SC APO SA (Administratia pietelor si oboarelor) societate care a administrat pe perioada mandatului lui Gheorghe Funar sase dintre pietele clujene. Dupa preluarea mandatului de primar de catre Emil Boc, acesta a reziliat contractul cu respectiva societate din cauza proastei gestionari a pietelor. Mai mult decât atât, contractul cu APO a fost facut în defavoarea municipalitatii, clujenii fiind nevoiti sa plateasca mult prea multi bani pentru un serviciu prost. Chiar si asa, au existat oameni care au câstigat de pe urma contractului cu APO. Unul dintre acestia este Horea Uioreanu, care din postura de actionar la APO SA primea anual dividende în urma actiunilor pe care le detinea la respectiva firma.
Grup select
Uioreanu mai este actionar si la Banca Transilvania, una dintre cele mai mari societati financiare din tara. Din grupul select de actionari de la Banca Transilvania fac parte o serie de personaje implicate în diverse scandaluri. Gazeta de Cluj v-a prezentat în repetate rânduri diversele afaceri dubioase care i-au avut în prim plan pe mai multi dintre actionarii principali ai Bancii Transilvania. Curios sau nu, toti actionarii importanti precum Badiu Nicolae, Horea Ciorcila, Ciurchea Marius, Razvan Rotta, Ghite Sorin, Marius Nicoara, Dan Calin Nistor, Poienaru Ioan Nistor sau Ioan Trenca apar ca actionari si persoane de contact la filialele din Arad si din Brasov. De asemenea, este curios faptul ca toti acestia fac parte doar din actionariatul celor doua filiale, la Cluj, de exemplu fiind trecuti la capitolul asociati niste personae necunoscute . Este posibil ca acestia sa fi “fugit” din Cluj pentru a scapa de ochii opiniei publice. Banca Transilvania s-a nascut, a crescut si s-a dezvoltat în principal pe “ruinele” defunctei Banci Dacia Felix, membrii fondatori ai bancii preluând o parte din activele si “now-how-ul” de la celebra banca de trista amintire. Mai mult decât atât, o parte din fostii lideri ai Bancii Dacia Felix au fost parteneri de afaceri cu o serie dintre noii actionari ai BT, relatia dintre Horea Uioreanu si Mircea Hossu fiind prezentata mai sus.
Umplutura
Uioreanu mai detine actiuni si la Tehnofrig SA, alaturi de prietenul si partenerul de afaceri Dorel Goia. Societatea Tehnofrig a fost implicata în scandalul concesionarii terenului din cartierul clujean Gheorgheni, acolo unde este construit Iulius Mall. Astfel, pe lânga Iulius Group, SEE la licitatia pentru concesionarea terenului respectiv s-a prezentat si reprezentantii Tehnofrig. Gurile rele spun ca societatea Tehnofrig a participat la respectiva licitatie doar ca “momeala”, pentru ca licitatia sa fie valida si pentru ca Iulius Mall sa câstige. Totodata, la îndrumarea lui Marius Nicoara, Dorin Goia si Horea Uioreanu, actionari la Tehnofrig ar fi facut presiuni pe lânga conducerea Tehnofrig pentru ca societatea cu pricina sa fie “umplutura” la licitatia cu pricina.
Augustin Stanciu