Într-o postare pe pagina sa de Facebook, profesorul Marius Balo, cel care a stat în închisoare în China timp de 8 ani, vorbește despre un clujean care este întemnițat de 19 ani în Chile.
George a fost arestat în anul 2004 în Chile și ulterior condamnat la 30 de ani de închisoare pentru trafic de droguri. Cantitatea era uriașă. Nu știu cum a ajuns implicat în așa ceva. Nu știu dacă pedeapsa pe care a primit-o este corectă sau nu. Nu sunt nici judecător nici juriu. Sunt doar un om trecut la rândul meu prin 8 ani de temniță și strigătul lui după ajutor m-a sensibilizat.
După 19 ani petrecuți în temnița chiliană, George a intrat în greva foamei în urmă cu 10 zile. De ce? Pentru că în urmă cu doi ani, în luna martie 2021, Tribunalul Cluj i-a admis cererea de transfer în România, pentru a își ispăși aici, într-un penitenciar românesc, restul de pedeapsă. Nu a mai venit însă nimeni după el. Așteaptă de doi ani de zile să fie adus în țară.
Situația lui cu transferul seamănă izbitor cu a mea. Și transferul meu a fost aprobat și nici în cazul meu nu a mai venit nimeni după mine. Am tot așteptat doi ani de zile până mi s-a terminat sentința.
Am avut noroc că mi s-a terminat însă George mai are 11 ani de executat. Nu cere să fie eliberat ci doar să beneficieze de acest drept pe care îl are un cetățean român întemnițat într-o țară străină. Să fie adus acasă. Este dreptul lui. În cazul meu s-a adus ca scuză pandemia, în cazul lui se pare că nu există nicio scuză.
Îmi pun totuși o întrebare. Întrebarea este dacă sunt eu oare mai bun sau mai rău decât George. Nu-mi pot imagina faptul că el a petrecut deja 19 ani acolo, de aproape trei ori mai mult timp decât am petrecut eu. Cum poate un om să reziste mental atât de mult timp într-un asemenea loc? Nu-mi pot da seama, nici măcar să încerc să îmi imaginez nu pot.
Sunt eu oare mai sfânt sau mai păcătos decât el? Țin minte că pe la 20 de ani am început să fumez ocazional iarbă și am continuat să fumez timp de mai mulți ani de zile. S-a votat de curând o lege la noi care pedepsește consumul de iarbă cu 3 ani de închisoare. Dacă aș fi primit 3 ani de închisoare pentru fiecare țigară pe care am fumat-o ar trebui să mă congeleze acum în crio ca pe Stallone în „Demolatorul” și să mă dezghețe după vreo 25000 de ani. Stau și mă întreb așadar, sunt eu oare mai breaz decât George Rusu? Prostii și lucruri de neînțeles am făcut și eu iar în ochii legii sunt de douăzeci și cinci de mii de ori mai vinovat.
Oare cum ar fi însă dacă nu m-aș întreba nimic și aș încerca să îl văd pe acest om așa cum e, un suflet care are nevoie de ajutor, un om ca și mine și ca oricare dintre noi. Cu acest gând am mers în urmă cu trei zile să îl întâlnesc pe avocatul lui, un renumit avocat clujean care îi este rudă și care, atenție, l-a și botezat. Am fost să îl implor pentru viața lui George Rusu. Domnul avocat refuză însă să se implice. Preferă să îl lase să moară. Nu pot, oricât aș încerca să îmi explic, o asemenea reacție.
Poate dânsul știe ceva ce eu nu știu. Eu știu doar că acest om, despre care doar de curând am aflat că există, are nevoie de ajutor. Al meu, al lui, al nostru. Ce să fac? Să fac și eu ca și avocatul sau ca și preotul care a trecut pe lângă cel care era căzut pe cale? Sau să fac precum samariteanul? Să mă opresc și să-i bandajez rănile sau să trec dezgustat și în grabă pe cealaltă parte a drumului, ca nu cumva să-mi murdăresc pantofii imaculați în sângele lui?
Îmi dau seama că nu am de ales. Am, dacă stau să mă gândesc, însă nu pot concepe cum ar fi să aleg alternativa. Dacă eu nu rostesc acum, răspicat și tare, numele lui George Rusu atunci toată suferința prin care am trecut timp de 8 ani de zile este egală cu zero. Toată strădania acelor ani atât de grei este egală cu zero. Toată lupta, toate lacrimile pe care le-am vărsat. Dacă nu acționez acum, atât cât pot, înseamnă că nu s-a prins nimic de mine, că n-am învățat nimic din toate acelea. Nu pot să fac așa ceva! N-am așadar de ales! Mai bine să mor decât să nu fac nimic! Fac cât pot, strig numele lui George Rusu! Aduceți-l acasă pe George Rusu!
Pe lângă fotografia pe care am primit-o de la unul dintre puținii prieteni care i-au mai rămas, George a reușit să înregistreze, printr-o convorbire telefonică, și un scurt mesaj audio pentru noi. Vă rog să îl găsiți în link’ul de mai jos:
Pe fundal se aud urlete și zgomotele unei lumi dure și nebune, însă în mod paradoxal m-am liniștit atunci când am auzit vocea lui George, rămasă plăcută și caldă după atâtea mii de zile petrecute acolo. Acest simplu fapt, că George a reușit să rămână optimist și credincios după tot ceea ce a îndurat este o adevărată minune.
Oare câte lacrimi a vărsat acest om în 19 ani și câte morți a murit? Oare de câte ori a visat frumos că este din nou acasă printre ai lui, doar pentru ca să se trezească din nou în același infern? Pentru mine acesta era cel mai greu moment. Să visez frumos și apoi să mă trezesc dimineața din nou acolo. Suferința fiecărui moment petrecut în închisoare este cea mai pură formă de durere pe care o poate simți un om. George este acolo de 19 ani.
Nu ajunge Dle Avocat? Nu ajunge Dle Ministru? Nu ajunge Dle Comandant al INTERPOL România? George nu a greșit cu nimic față de România. A greșit acolo și a suferit deja acolo 19 ani. Acum și-a câștigat dreptul de a fi adus acasă, pentru ca să își ispășească aici printre ai lui ceea ce mai are de ispășit. Deci ce facem cu el? Îl ignorăm și îl lăsăm să moară? Până la Paști va muri cu siguranță dacă nu-l vom ajuta! Ce-i vom spune Domnului atunci când îl vom vedea răstignit pentru noi? Îi vom spune împreună cu tâlharul: Dă-te jos de pe Cruce dacă Tu ești Hristos și salvează-Te și pe tine și pe noi! Sau îi vom spune: Doamne, am greșit, pomenește-ne când vei veni întru Împărăția Ta!
În timp ce reflectăm la acest lucru haideți să încercăm pentru un moment să ne imaginăm ce înseamnă 19 ani. Atât a stat Andy Dufresne în Shawshank, pentru cei care ați văzut filmul „Închisoarea Îngerilor” din 1994. Omul acesta George este Andy Dufresne. Dacă vreți să îl cunoașteți și să înțelegeți o părticică din sufletul lui vă rog să revedeți filmul. Este cel mai frumos film care a fost făcut vreodată!
Privind acest film vom suferi însă doar atunci când suferim noi înșine devenim capabili să înțelegem suferința celuilalt. Mai mult decât atât, în acel moment în care suferim, pentru el și pentru noi, pentru propriile noastre păcate, în acel moment creăm iubire, creăm iubire din nimic. Îndeplinim actul pentru care ne-a lăsat Dumnezeu pe acest pământ.
Oare după 19 de ani de lipsă cine-și mai amintește de tine? Pe cine-l mai doare de tine? L-am cunoscut de curând pe Bogdan Rusu, prietenul și una din puținele rude care i-au mai rămas lui George. El vă poate sta la dispoziție cu orice alte informații despre destinul dramatic al prietenului lui. Îl puteți contacta pe WhatsApp sau telefonic la +32 487 33 48 50.
Mă înclin cu deosebită reverență în fața nobleții Dumneavoastră de a fi ales să vă gândiți o clipă la acest om. Dacă considerați că ați putea face ceva pentru el, orice, vă rog din suflet să o faceți! Și o simplă rugăciune, spusă încet încât să nu ne audă nimeni însă îndeajuns de tare încât să ne audă Dumnezeu, are puterea să facă minuni. Pe măsură ce traversăm Postul Paștelui și ne apropiem de Înviere să ne aducem aminte pentru un moment și de George Rusu, omul care așteaptă Învierea de 19 ani. Hai Doamne Iisuse și la el! Amin.
UPDATE! Am primit chiar acum, la o oră după ce am făcut postarea un telefon de la un domn senator, membru al Parlamentului României, care mi-a promis că se va ocupa de caz și că va face interpelări la toate instituțiile statului, peste tot unde va fi nevoie! Mulțumim bunului Dumnezeu pentru sufletele minunate ale oamenilor Lui! Cu toții, iubiții mei, vom reuși! Unirea face puterea, a scris Marius Balo.
Citește și: Prețul Academiei de Muzică din Mănăștur a crescut cu peste 23 milioane lei față de prețul inițial
