Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj, interzice studenților care nu vor să se vaccineze accesul în spitale. Această măsură administrativă este bineînțeles ilegală și discriminatorie.

Anca Buzoianu, rectorul UMF, a declarat pentru cetățeanul.net, că cei nevaccinați riscă infectarea pacienților.

„Nu este o regulă, fiindcă se găsesc soluții alternative, să fie testați, eventual înainte, dar nu putem să riscăm să-i lăsăm lângă pacienți și să infecteze pe cineva. Mă refer la cei din anii mari, care au contact direct cu pacienții. Oricum avem un procent semnificativ de studenți care s-au vaccinat și care au înțeles importanța vaccinului. E cea mai rapidă și cea mai sigură metodă de a ajunge la o oarecare normalitate”, a declarat Anca Buzoianu.

UMF Cluj s-au vaccinat deja aproape 90% dintre studenți. „La medicină generală aproape toți sunt vaccinați și e îmbucurător. Există un procent mai scăzut la specializările medii, precum asistența medicală, kinetoterapie, recuperare, iar acum vom organiza un webminar de informare în cadrul UMF-ului să creștem peste tot rata de vaccinare.

Medicii nu au rețineri în Cluj, în general, nici în spitale. Există anumite rețineri în cadrul personalului mediu, auxiliar, dar medicii știu importanța vaccinului. Ei trebuie să dea un exemplu și o fac. Eu cred că va crește rata de vaccinare și în România, odată ce se deschid centrele de săptămâna viitoare. Cei neîncrezători, cei care așteaptă., așteaptă să vadă cum reacționează ceilalți la vaccin. Vor vedea că nu se întâmplă nimic ieșit din comun, că e o procedură simplă și cred că vor face vaccinul”, a spus Anca Buzoianu.

Ea a mai precizat că procesul de vaccinare continuă în cadrul Universității de Medicină și Farmacie. Anca Buzoianu a precizat atât pe facebook cât și pe site-ul UMF în repetate rânduri importanța vaccinării.

Rectorul UMF Cluj Napoca se va vaccina public

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.