O lege îi lasă pe studenții UMF Cluj, precum și pe medicii rezidenți, să facă practică pe pacienți sub supraveghere competentă.

„Studenţii facultăţilor de medicină generală şi medicii rezidenţi care, în cursul pregătirii profesionale, conform curriculei universitare de specialitate, pentru a dobândi competenţele necesare unui medic potrivit standardelor naţionale şi europene în vigoare, desfăşoară activităţi practice şi clinice adecvate, pe pacient, sub supraveghere competentă, îndeplinind astfel baremele practice şi clinice specifice disciplinelor de profil“, prevede completarea adusă articolului 387 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, potrivit Mediafax.

De asemenea, legea pentru studenții UMF Cluj promulgată prevede că, odată cu profesorii universitari și cercetătorii științifici de gradul I, și membrii de onoare din cadrul Academiei Române și Academiei de Științe Medicale care desfăşoară activităţi medicale continuă în unitățile sanitare publice, vor putea continua la cerere, activitatea medicală până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

„În unităţile sanitare publice, medicii membri titulari, membri corespondenţi şi membri de onoare ai Academiei Române şi ai Academiei de Ştiinţe Medicale, cetăţeni români, profesorii universitari şi cercetătorii ştiinţifici gradul I, doctorii în ştiinţe medicale, care desfăşoară activităţi medicale continuă, la cerere, activitatea medicală până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Peste această vârstă medicii, membri titulari, membri corespondenţi şi membri de onoare ai Academiei de Ştiinţe Medicale, cetăţeni români pot fi menţinuţi în activitate conform dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 264/2004 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Medicale, cu modificările şi completările ulterioare. De acelaşi drept pot beneficia şi medicii, membri titulari, membri corespondenţi şi membri de onoare ai Academiei Române, cetăţeni români“, prevede completarea adusă articolului 391 din lege.

Citeste si UMF Cluj introduce examenul OSCE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.