Clădirea monument istoric de Anatomie din Ansamblul Clinicilor, care aparține de UMF Cluj-Napoca va fi renovată cu bani europeni.
Reabilitarea va crește capacitatea infrastructurii de educație prin crearea a peste 700 de locuri, în beneficiul a 4.000 de studenți.
”Clădirea „Anatomia” a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, un edificiu cu o istorie de peste 120 de ani, înscris în Lista Monumentelor Istorice încă din 2015, va fi modernizată prin intermediul Programului Regional Nord-Vest. Proiectul, prezentat astăzi în cadrul unei conferințe de presă, se va desfășura pe o perioadă de 5 ani și are o valoare de peste 11 milioane de euro.
Inaugurat în 1888, Pavilionul „Anatomia” a fost proiectat de arhitectul Hauszmann Alajos, profesor la Universitatea Tehnică din Budapesta.
Clădită pe o istorie strălucită, luminată de victorii dobândite cu mari eforturi în împrejurării dificile, cum au fost, de pildă, bombardamentele din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în care Institutul „Anatomia” a fost puternic avariat, Disciplina de Anatomie și Embriologie își aduce și astăzi contribuția didactică la formarea viitorilor medici ai Almei Mater Napocensis. Aici se desfășoară cursuri de anatomie descriptivă, topografică, secțională clinică, de embriologie și de antropologie la programele de studii din cadrul Facultăților de Medicină și Medicină Dentară, precum și la programele de masterat Cercetări avansate în investigaţia criminalistică şi în Medicina legală.
Cursurile sunt însoțite de lucrări practice, în care anatomia este studiată atât prin disecția pe cadavre umane, cât și prin tehnici virtuale de disecție.
Intervențiile generale la clădire vor urmări principii stricte de restaurare prin intervenții minimale, prin utilizarea materialelor compatibile cu cele originale și prin menținerea sistemului structural și a conceptului funcțional original. Astfel, se va pune accent pe conservarea și punerea în valoare a materialului original, respectând recomandările specialiștilor în domeniul restaurării monumentelor istorice.”, spune pe Facebook rectorul UMF, Anca Buzoianu.