Costin Mărculescu a fost găsit mort, miercuri seară, în locuinţa sa la doar 51 de ani. Vecinii au alertat poliția pentru că actorul nu mai fusese văzut de mai mult de trei zile, nu răspundea la telefon sau la uşă, iar câinele său lătra insistent în apartament.
Conform Poliţiei Capitalei, în noaptea de miercuri spre joi, în urma unui apel 112, în care se sesiza ca un barbat nu a mai răspuns la uşă sau la telefon, de mai mult timp, poliţişti ai Secţiei 12 Poliţie s-au deplasat la adresă pentru verificări.
„Au fost solicitate şi echipaje din cadrul ISUBIF, iar în prezenţa unor martori s-a pătruns în locuinţă, unde a fost găsit decedat un bărbat. Cazul a fost preluat de Biroul Morţi Suspecte şi Ucideri din cultpă din cadrul Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei“, precizează Poliţia Bucureşti, potrivit Mediafax. Corpul neînsufleţit al lui Costin Mărculescu a fost transportat la INML în vederea efectuării necropsiei. „Se efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul“, a mai transmis Poliţia Capitalei.
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți de acord.Ok