Firma lui ABRAHAM ZOLTAN ROBERT, un om de afaceri clujean înregimentat politic la UDMR, împreună cu Fichtner Environment, societatea unui ”băiat deștept” de la Mediu, au câștigat un contract de peste 11 milioane de lei de la Gospodărie Comunală S.A., operatorul public de apă din Sfântu Gheorghe (județ Covasna). Banii sunt pentru realizarea unor documentații tehnice din cadrul unui proiect pe fonduri europene. Compania lui Abraham câștigă contracte pe bandă rulantă în cadrul unor asocieri făcute cu companii deținute de fostul ministru al Economiei, Dan Ioan Popescu (DIP), sau fostul deputat Sebastian Ghiţă.
Asocierea formată din firmele S.C. Fichtner Environment S.R.L. (lider) – S.C. CVW Envitech S.R.L. (asociat 1) – S.C. Greenviro S.R.L. (asociat 2) a câștigat contractul ”Sprijin pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Covasna” licitat de compania de apă din zonă. Contractul a fost estimat la valoarea de 13 818 329.60 de lei, fără TVA, dar a fost atribuit pentru suma de 11 953 258.48 lei, fără TVA.
Anul trecut, firma Greenviro a mai câștigat un contract similar în Secuime în valoare de 5 959 000 de lei, fără TVA.
În urmă cu doi ani, Compania de Utilităţi Publice Dunărea Brăila a atribuit aceleiași firme contractul de consultaţii pentru fonduri europene, estimat la 29 de milioane de lei, pentru suma de 9,3 milioane de lei, fără TVA.
Firma Greenviro este administrată de ABRAHAM ZOLTAN ROBERT, care deţine pachetul majoritar de acţiuni împreună cu Ileana Popescu, angajată la Primăria Baia Mare.
În 2012, ABRAHAM ZOLTAN ROBERT a fost ”înşurubat” pe criterii politice la conducere Imprimeriilor Naţionale Coresi şi în acelaşi an a fost pe listele celor care au candidat pentru diaspora. El a fost propus de UDMR pentru Colegiul 3 Camera Deputaţilor Americile, Australia şi Noua Zeelanda.
În 2012, Zoltan Robert Abraham era şi director executiv la Tipo Direct SRL, o companie româno- maghiară înrudită cu Zipper Data, ambele cunoscute ca fiind printre cei mai importanţi prestatori de servicii de distribuire a corespondenţei şi arhivare computerizată a datelor pentru companiile de utilităţi din România. Tipo Direct şi Zipper au bifat împreună contracte de peste 40.000.000 de euro pentru companii precum Electrica, ANAF, Primăria Cluj Napoca, CNAIR etc.
Anul trecut, SC GREENVIRO SRL a primit cu titlu gratuit custodia terenului cu suprafaţa de 76.035 mp, situat în Municipiul Turda, pentru implementarea proiectului „Îmbunătățirea stării de conservare a sitului ROSCI0223 Sărăturile Ocna Veche prin implementarea măsurilor din Planul de Management”. Potrivit hotărârii administrației locale, ”se aprobă darea în folosință gratuită către SC Greenviro SRL, în calitate de custode al sitului ROSCI0223 Siturile Ocna Veche / autoritate publică responsabilă pentru coordonarea şi administrarea ariilor naturale protejate la nivel naţional, a terenului cu suprafaţa de 76.035 mp, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aparţinând domeniului public al Municipiului Turda, situat în zona Valea Sărată și cartier Băile Sărate, identificat prin nr.cad.el. 55443, nr.top. 3995/4; nr.top.3995/11/15; nr.top.3995/3/1 pentru implementarea activităților aferente proiectului „Îmbunătățirea stării de conservare a sitului ROSCI0223 Sărăturile Ocna Veche prin implementarea măsurilor din Planul de Management”, ROSCI0223 Sărăturile Ocna Veche, ce urmează a fi finanţat prin POIM Axa Prioritară 4 Protecţia mediului prin măsuri de conservare a biodiversităţii, monitorizarea calităţii aerului şi decontaminare a siturilor poluate istoric, OS 4.1 Creşterea gradului de protecţie şi conservare a biodiversităţii şi refacerea ecosistemelor degradate.”
Noroc cu Mediul
Compania Fichter este administrată şi deţinută de Dan Radu Păunescu împreună cu ULF MEYER SCHARENBERG, cetăţean german. Această societate a primit de la Guvernul Cioloș 1,5 milioane de lei pentru a face Planul Național de Gestionare a Deșeurilor.
Dan Radu Păunescu este fost angajat la Ministerul Mediului şi a făcut parte din structura firmei Interdevelopment SRL, care a câştigat contractul de 27 de milioane de la CJ Cluj („Închidere şi ecologizare depozite neconforme de deşeuri urbane din judeţul Cluj”). Potrivit Monitorului Oficial, Păunescu a cesionat 40% din acţiunile Interdevelopment către Mihai Mircea Cozariuc, şi el fost angajat la Ministerul Mediului.
Firma Interdevelopment, Mircea Mihai Cozariuc şi Dan Radu Păunescu, apar în dosarul de corupţie în care fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi, mai apoi, în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ioan Andreica, şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa, Liviu Rusu, au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Potrivit anchetei, printre firmele care s-au arătat interesate de obţinerea unor contracte finanţate din bani europeni şi care au „cotizat“ în conturile inculpaţilor s-a aflat şi Interdevelopment SRL. Firma Interdevelopment a vizat două licitaţii organizate de către Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, şi anume reabilitarea şi închiderea depozitelor de deşeuri urbane şi construirea centrului de management integrat al deşeurilor.
De la asocierea Bilfinger – Interdevelopment, inculpaţii au cerut 345.002 euro, reprezentând 5% din valoarea lucrării, pentru a interveni pe lângă persoanele abilitate din Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud. Asocierea Bilfinger – Interdevelopment a obţinut doar unul dintre contracte şi anume cel privind reabilitarea şi închiderea depozitelor de deşeuri din judeţul Bistriţa-Năsăud, în valoare de 28 de milioane de lei.
Elena Udrea le-a dat câteva milioane băieţilor de Mediu
În 2012, Ministerul Mediului şi Pădurilor a atribuit un contract de 70.000 de euro firmei Interdevelopment SRL pentru a acorda asistenţă tehnică privind sprijinirea implementării cerinţelor Uniunii Europene privind Organismele Modificate Genetic. Cu Ministerul Mediului, societatea a mai încheiat, la sfârşitul anului 2009, un contract de 5,7 milioane lei pentru „sprijinirea Organismului Intermediar în vederea gestionării procesului de evaluare tehnico-financiară şi selecţie a proiectelor de protecţie a naturii finanţate din Programul Operaţional Sectorial Mediu – Axa Prioritară 4”. Acest contract a fost semnat cu Direcţia Managementul Instrumentelor Structurale din cadrul Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu, reprezentată de Elena Udrea.
Asocieri selecte
Firma Greenviro face parte dintr-o serie de asocieri cu companii controlate de politicieni controversați. Este vorba de Institutul de Studii şi Proiectări Energetice SA Institutul, controlat în proporţie de 65% de fostul ministru Dan Ioan Popescu prin firma sa Eldapo şi de un acţionariat italian format din companiile Geocart şi Biocart.
O altă companie cu care UDMR-istul clujeanul face afaceri este Hidrocanal este administrată de Roman Ionel, iar asociaţi sunt Teamnet Engineering SRL(majoritar) şi TNI Stock Invest SRL. În spatele firmelor se află, prin interpuşi, deputatul Sebastian Ghiţă.
Institutul de Studii şi Proiectări Hidroenergetice (ISPH) s-a făcut remarcat în ultimii ani, printre multele lucrări de amploare, şi prin faptul că a avut drept de exclusivitate asupra a zeci de contracte cu Hidroelectrica pe asistenţă tehnică, studii de fezabilitate, proiecte tehnice etc. Interesant e că unele dintre acestea au fost făcute prin încredinţare directă, fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare.
o caracatita de hotii….