Un an de când Ucraina a promis României renunțarea la „limba moldovenească”: O nouă cacealma

A te lepăda de păcatele trecutului nu e simplu nici în viața omului și nici în viața statelor. Ele te urmăresc și după ce te-ai spovedit, chiar dacă ai venit (sau cu atât mai mult) cu inima curată la spovadă. În ce măsură s-a spovedit Ucraina când s-a lepădat de produsul lui Stalin – „limba moldovenească”?  Câteva reflecții pe marginea acestui subiect se impun la prima aniversare de la istoricul eveniment politic, transmite BucPress din Cernăuți

Acum un an, pe 18 octombrie 2023, în timpul vizitei sale la Kiev, premierul român Marcel Ciolacu anunța, cu nedisimulată bucurie, faptul că Ucraina a renunțat  definitiv la glotonimul stalinist „limba moldovenească”. Iar în declarația premierilor român și ucrainean de după prima ședințăa comună a guvernelor celor două țări se menționa și faptul că șefii de guvern „se angajează  să țină cont de faptul că limba oficială a Republicii Moldova este limba română”. Măsura a fost adoptată în contextul obligației de îndeplinire de către Ucraina a condițiilor de aderare la Uniunea Europeană, una dintre acestea fiind respectarea drepturilor minorităților naționale.

 În sfârșit ne-am bucurat și noi că autoritățile ucrainene au renunțat la o nălucă de care s-au ținut scai toată perioada de după 1991, alături de Moscova,  pentru a diviza un singur popor și o singură limbă – românii și limba română. Am răsuflat ușurat cu toții, dar în mod deosebit conaționalii din regiunea Odesa, unde limba română până în ultima clipă crea un disconfort ideologic Sistemului și doctrinei oficiale, orice încercări de a promova Adevărul lingvistic în spațiul public fiind aspru taxat „de cine trebuie”. Cazul Zinaidei Pinteac, fostă directoare a școlii generale din Frumușica Veche, raionul Sărata, Eminent al învățământului public din Ucraina, este de notorietate. După cele patru modificări ex-officio de schimbare a denumirii limbii de predare în școlile din Sudul Basarabiei – caz unic pe mapamond! – și a dispoziției verbale de reintroducere, în 2000, a glotonimului stalinist, refuzul doamnei Pinteac de a se conforma dictatului lingvistic odesit s-a ales cu … demiterea. Iar ceva mai târziu, tot pentru promovarea limbii române, a fost concediată și din funcția de profesoară. Toate acestea  doar pentru promovarea cu fermitate a unei limbi oficiale a Uniunii Europene (faptul că Ucraina are vector constituțional european nu mai contează).

La finalul luptelor pentru denumirea corectă a limbii vorbite de toți românii din Ucraina putem remarca câteva lucruri:

1. Un prim aspect vizează faptul că renunțarea de către Ucraina la glotonimul stalinist „limba moldovenească” nu s-a produs drept urmare a recunoașterii de către aceasta a adevărului științific despre o singură limbă română, despre care s-a tot vorbit și s-a scris atât de mult, în special după 1990. Știm foarte bine că până în ultima clipă autoritățile ucrainene n-au reacționat nici la multiplele solicitări ale MAE ale României și al Republicii Moldova, și nici la multiplele solicitări ale comunității românești din Ucraina, inclusiv ale celei considerate, de aceleași autorități, ca fiind „moldovenești”. Doar noul context geopolitic al războiului, în care România s-a dovedit a fi prietenul nr.1 al Ucrainei printre vecini, și nu dușmanul nr.2 (după cum dădea un sondaj sociologic ucrainean de prin 2011) a fost factorul determinant în recunoașterea – mult prea întârziată – a unui adevăr științific nerecunoscut, până atunci, doar de către Kiev și Moscova.
2. Conform cutumei diplomatice, declarația privind renunțarea de către Ucraina la așa-zisa „limbă moldovenească” îi revenea părții ucrainene, prin vocea unui oficial ucrainean, întrucât decizia i-a aparținut anume Ucrainei, și nu României. Corelat cu faptul că decizia așa și nu a fost publicată oficial, nu o fi însemnat cumva că partea ucraineană își mai lasă loc de manevră pentru o eventuală revenire la stereotipurile anterioare de sorginte stalinistă? Nu ar fi ceva nou sub soare, mai ales având în vedere că autoritățile au schimbat de patru ori denumirea limbii de predare în școlile din regiunea Odesa, fără să existe (și) vreo dispoziție scrisă. Totul s-a fost rezolvat …telefonic, eventual între patru ochi „cu cine trebuie”.
3. Strâns legată de cele de mai sus este și lipsa oricăror informații privind modificările legislative la cadrul juridic ucrainean pentru a elimina orice referire la sintagma stalinistă de „limbă moldovenească”. Aceasta în condițiile în care Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii și Politicilor Informaționale, Ministerul Educației și Științei, Ministerul Justiției și Serviciul de Stat pentru Etnopolitică și Libertatea de Conștiință, prin decizia Guvernului din 18.10.2023, erau obligate „să efectueze analiza legislației ucrainene și să transmită spre examinare Cabinetului de Miniștri propuneri privind folosirea în Ucraina a noțiunii „limbă română” în locul noțiunii „limbă moldovenească””. Sigur, mă gândesc aici, în mod special, la Legea Ucrainei privind ratificarea Cartei Europene a limbilor minoritare și regionale, invocată de atâtea ori (până acum un an) ca argument suprem a existenței așa-zisei „limbi moldovenești”.
4. Hotărârea Guvernului ucrainean referitoare la „măsurile privind asigurarea implementării hotărârii Republicii Moldova privind recunoașterea limbii române ca limbă de stat”, din 18 octombrie 2023, așa și nu a fost publicată în vreun oficios ucrainean, respectiv documentul nu poate fi consultat, eventual invocat în diferite situații de către persoanele interesate. Iar nepublicarea unei hotărâri guvernamentale atrage după sine inexistența acesteia ca normă de drept. Publicarea, în data de 16 noiembrie 2023, pe portalul Cabinetului de Miniștri al Ucrainei, precum și pe cel al Ministerului Educației și Științei din Ucraina a unei simple declarații oficiale privind utilizarea în Ucraina a noțiunii „limba română” în loc de noțiunea „limba moldovenească”, după scandalul manualelor care erau în curs de tipar la Lvov în „limba moldovenească”, nu substituie obligația Kievului de a publica hotărârea cu pricina, pornind de la principiul de drept erga omnes, adică spre a fi opozabilă tuturor. Aceasta însă nu poate avea autoritatea necesară atâta timp cât nu este publică. Mai jos, pentru prima dată în Ucraina, dăm publicității hotărârea în cauză, primită din partea Secretariatului Cabinetului de Miniștri al Ucrainei. Se impune cu atât mai mult cu cât în cele trei regiuni cu populație compactă românească (Cernăuți, Odesa și Transcarpația) textul hotărârii date este total necunoscut. Ar fi trebuit însă chiar autoritățile să o facă. Să însemne cumva tăcerea că mai există gânduri ascunse?
5. Este de remarcat și faptul că, în ciuda hotărârii guvernului ucrainean, se mai întâmplă ceva interesant: procesul părinților și profesorilor din 10 școli din regiunea Odesa versus Ministerul Educației și Științei din Ucraina, aflat pe rolul instanței de contencios administrativ din Kiev, pentru recunoașterea dreptului de a preda și studia în limba română… continuă. Iată că, la un an de la hotărârea guvernului, hotărâre postată, de altfel, și pe portalul ministerului cu pricina, instituția nici nu a catadicsit să prezinte în instanță punctul său de vedere care ar rezulta din acea hotărâre a guvernului din care face parte și să pună astfel capăt procesului de judecată și litigiului în sine. Faptul nu ne miră și pentru că, în egală măsură, pe parcursul anului care a trecut nicio școală din regiunea Odesa, atât cea unică cu predarea în limba română (Borisăuca), cât și celelalte 13 cu predare bilingvă, nu și-a adus modificările necesare la Statutul școlii, conform hotărârii guvernului. Nu a fost înlăturată din biblioteci nici literatura în „limba moldovenească”, iar sfetnicul Fetescu continuă să vină cu recomandări cum să fie salvată de la…românizare.

Pe de altă parte, statutele unor ONG-uri moldoveniste care de-a lungul anilor au tot fost vuvuzele autorităților în promovarea dogmelor staliniste de „popor moldovenesc” (ca fiind altceva decât cel român) și „limbă moldovenească” au rămas intacte, iar cei care ar trebui sa să autosesizeze din oficiu, pentru a-i notifica să-și alinieze documentele care le ghidează activitatea la hotărârea de guvern, tac mâlc.

Concluzionând, susținem că declarațiilor politice și triumfalismului trebuie să le urmeze și faptele concrete de implementare a hotărârii de guvern din 18 octombrie 2023, astfel încât situația să revină la normal, pentru buna înțelegere atât în interiorul comunității românești din Ucraina, cât și între cele două state ale noastre, condamnate să fie vecine. 

flux24.ro