Birou Individual de Arhitectură Șerban Daniel Lucian este câștigătorul unui concurs organizat de Ordinul Arhitecților din românia pentru proiectarea mall-ului MultipleXity, Centru pentru Artă, Tehnologie și Experiment. Valoarea premiul este de peste 620.000 de euro, iar proiectul ar trebui să fie finalizat în toamna acestui an.
Concursul de soluții pentru „servicii de proiectare pentru amenajare «Centru pentru Artă, Tehnologie și Experiment, MultipleXity»” a ajuns la final, arată stiridetimisoara.ro. El a fost organizat de Ordinul Arhitecților din România, fiind o premieră pentru municipalitatea timișoreană. MultipleXity, unul dintre puținele centre de acest gen din lume, va fi construit în spațiul fostelor ateliere ale RATT, pe Bd Take Ionescu. El va avea în jur de 6.500 metri pătrați și va fi un spațiu care să permită o mulțime de activități interactive.
Competiția lansată în luna ianuarie a atras 28 de propuneri Acestea au fost evaluate la sfârșitul săptămânii trecute de un juriu al cărui președinte a fost arhitectul Ștefan Ghenciulescu. Proiectele au venit din toată țara și a existat chiar și o asociere româno-spaniolă de birouri de arhitectură.
Vor fi premiați și ocupanții locurilor doi – 59.500 lei și trei – 41.650 lei. Pe de altă parte, evident, proiectarea unui astfel de obiectiv este un atu pentru cartea de vizită a oricărui arhitect.
Cine a câștigat
- Premiul III – proiectul care celebrează în cel mai înalt grad ansamblul istoric: Starh – Arhitectură și Design, București. Coordonator: Cosmin Gălățianu
- Premiul II – motivat de considerarea întregului teritoriu urban: Wolfhaus Productions, București. Coordonator: Tamina Lolev
- Premiul I – un proiect cu entuziasm pentru patrimoniu și păstrarea unei identități, la care, de fiecare dată când s-a uitat, juriul a găsit ceva nou: Birou Individual de Arhitectură Șerban Daniel Lucian, Cluj-Napoca. Autori principali: Andrei Bacoșcă, Mădălina Doroftei, Ruxandra Grigoraș, Lázár Csaba, Mădălina Perju, Daniel Șerban
Contractul include documentaţie topografică, documentații pentru obținerea avizelor și acordurilor, studii de teren şi expertize tehnice necesare – PAC + POE: Studiu Geotehnic documentații pentru obținerea avizelor, acordurilor și autorizațiilor documentaţii topografice, documentaţii tehnice – D.T. (D.T.A.C.+ D.T.O.E.) pentru autorizarea executării lucrărilor de construire – PT + DDE: Proiect tehnic de execuție, detalii de execuţie, plan de sănătate şi securitate în muncă, programul de control al calității și urmărirea aplicării pe șantier a soluțiilor. Toate acestea ar trebui să fie gata în toamna acestui an, când ar putea fi lansată și licitația de execuție.