Un asistent medical a rămas fără un deget după ce a fost mușcat de mână de către un pacient psihiatric extrem de agresiv ca urmare a consumului de substanțe psihoactive.
Incidentul șocant a avut loc în dimineața zilei de 14 decembrie, în jurul orei 04.00, în Secția Psihiatrie III a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, la numai câteva ore după ce pacientul violent a fost adus la secție pentru internare de către un echipaj de poliție.
Potrivit SCJU Cluj, a fost aplicată procedura specifică de contenționare (imobilizare) a pacientului, până la ora la care s-a produs incidentul.
Agresorul a atacat și un alt pacient
Pe timpul incidentului, pacientul agresor a provocat unui alt pacient multiple traumatisme la nivelul feței și secționarea totală prin mușcătură a falangei degetului V – mâna stângă, aparținând unui asistent medical care a intervenit pentru imobilizarea pacientului. În încercarea de a face față agresiunii, personalul medical a solicitat prin serviciul 112 prezența la fața locului a unui echipaj de poliție, care nu a ajuns în timp util, au transmis reprezentanții SCJU Cluj.
În urma incidentului, asistentul medical cu degetul secționat a fost dus de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), însă, în urma consultului chirurgical, s-a constatat imposibilitatea reatașării falangei degetului secționat.
Reprezentanții SCJU Cluj au informat că imediat după producerea incidentului, la nivelul conducerii spitalului s-au dispus măsuri de informare a autorităților cu atribuții în gestionarea unor astfel de situații și a fost demarată o anchetă internă. A avut loc o anchetă comună SCJU – Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj, având ca subiect respectarea regulilor de securitate și sănătate în muncă. În cauză, SCJU Cluj a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
„În perioada următoare, împreună cu reprezentanții poliției și jandarmeriei, se vor reanaliza procedurile și protocoalele de acțiune comună în vederea îmbunătățirii modului de cooperare în viitor în vederea gestionării unor situații similare. De asemenea, se vor demara unele investiții în incinta Clinicii de Psihiatrie care să aibă ca rezultat creșterea gradului de siguranță a pacienților și personalului medical.
Vom furniza și alte detalii legate de rezultatele anchetelor aflate în desfășurare, în momentul în care datele oficiale vor fi disponibile.”, a informat purtătorul de cuvânt al SCJU, Dorel Danciu.
s-a aparat si nebunul cum a putut…noroc c-a mai avut dinti in gura pacientul…banditii aia de la psihiatrie se comporta cu pacientii ca si cum ar fi niste animale…