Un bărbat a fost prins de poliţişti în timp conducea un autoturism în stare de ebrietate și fără permis de conducere, în Vama Veche. După aproximativ şase ore, în aceeaşi zi, a fost prins în trafic fiind sub influenţa drogurilor, a informat luni Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa.
Pe numele bărbatului de 43 de ani a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
„La data de 13 iunie a.c., în jurul orei 08.40, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Mangalia au identificat un bărbat, de 43 de ani, care a condus un autoturism pe strada Falezei din Vama Veche, în timp ce avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice. Totodată, acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, aparatul etilotest indicând o valoare de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ.
Ulterior, bărbatul a fost depistat în trafic sub influenţa substanţelor psihoactive – canabis.
„În aceeaşi zi, în jurul orei 14.20, poliţiştii l-au depistat pe bărbatul în cauză, pe strada Tudor Vladimirescu din Vama Veche, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa substanţelor psihoactive. În urma testării cu aparatul DrugTest a rezultat o valoare pozitivă pentru cannabis, bărbatul fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanţelor din sânge”, conform Agerpres.
Sursa: g4media.ro
Citește și: Fost ambasador clujean trimis în judecată după ce a fost prins beat la volanhttps://gazetadecluj.ro/fost-ambasador-clujean-trimis-in-judecata-dupa-ce-a-fost-prins-beat-la-volan/