Poliţiştii au depistat, în flagrant delict, un bărbat care sustrăgea bunuri dintr-un imobil. Acesta a fost reţinut, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile.

În noaptea de 2 iulie a.c., în jurul orei 01:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au depistat, în flagrant delict, un bărbat care sustrăgea bunuri dintr-un imobil în construcţie.

Bărbatul, în vârstă de 53 de ani, din Târgu Mureş, a pătruns într-un imobil în construcţie de pe strada Hameiului, din Cluj-Napoca, prin spargerea geamului de la uşa de acces. Din interior a sustras un malaxor electric şi două role cu cablu electric, în valoare totală de circa 1.800 lei.

La ieşire din imobil, bărbatul  a fost depistat de către poliţişti, acesta fiind condus la secţie pentru continuarea cercetărilor.

Bunurile au fost recuperate de către poliţişti.

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior a fost dispusă arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

În cauză se continuă cercetările, sub coordonarea unităţii de parchet competente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.