O bătrână de 82 de ani, din satul Poienița, judeţul Botoşani, a fost ucisă cu sânge rece de fiul ei, după ce a dus-o într-un lan de porumb. Bărbatul şi-a omorât mama cu zeci de lovituri de cuțit.
Într-un lan de porumb, bărbatul s-ar fi năpustit, cu un cuţit, asupra propriei mame. A înjunghiat-o de cel puțin 30 de ori pe mama sa, a târât-o la marginea unei păduri, apoi a abandonat-o şi a plecat spre casă. Criminalul a fost văzut de un tânăr, care, după ce a aflat despre ce e vorba, a sunat la 112.
„El mi-a zis că are sânge de la maică-sa. Mi-a zis că „a murit mama”. „Păi cum?”. „S-a agăţat în gard”. Ştiind că e un gard de sârmă pe aici, am zis că poate s-a agăţat”, povesteşte tânărul care, împreună cu mai mulţi prieteni, a început să o caute pe bătrână.
„L-am găsit tocmai la marginea satului. Mergea pe jos”, continuă bărbatul.
Când au ajuns, femeia zăcea într-o baltă de sânge „Prezenta urme de lovituri la nivelul organelor abdominale, o plaga taiata la nivelul coapsei drepte si o plaga taiata la nivelul faciesului”, a declarat, pentru Observator, Cristian Simionescu, de la SAJ Botoşani.
Bărbatul a încercat să dea vina pe tatăl lui, însă nu a reuşit să-i păcălească pe anchetatori, care au decis să-l reţină pentru audieri.
[…] citeste mai mult pe aici […]