Bărbatul de 38 de ani aşteaptă să fie poftit în cabinetul de consultaţii al I.M.L.Cluj. Are buza umflată şi aceptă, fără ezitare, să-mi relateze incidentul. Mărturiseşte că sâmbăta trecută, pe la ora unu dimineaţa şi-a parcat maşina pe strada Radu Gyr, în proximitatea blocului de pe Edgar Quinet 24, acolo unde locuieşte, deoarece parcarea automobilelor în zona sa este imposibilă fără a fi nevoie de intervenţia unei remorci care să le tracteze, într-atât de noroios e terenul respectiv! Iar după ce şi-a parcat maşina, s-a trezit abordat de proprietarul vilei de vizavi, cetăţean britanic, turbat de furie, care l-a înjurat în engleză şi i-a spart buza dintr-un singur pumn. Apoi, după fapta sa eroică s-a refugiat în curtea casei.
Dl. Alexa, ins rafinat şi evident umblat prin lume – asta după alură şi ţinută – descrie cu mult umor evenimentul de pe urma căruia s-a ales cu buza ruptă, însă spune că în ciuda acestui fapt nu-l poate trece cu vederea, deoarece s-a petrecut în plină stradă şi victimă i-ar fi putut cădea orice vecin, inclusiv soţia lui care-şi parchează adesea maşina acolo. Arată că din cauza solului noroios din zona blocului său multă lume parchează pe strad Radu Gyr, având însă grijă să nu blocheze accesul maşinii unui britanic stabilit în zonă care şi-a cumpărat – sau închiriat, nu ştie cu exactitate – o vilă acolo… Explică acesta: „Abia parcasem, pe la ora unu noaptea şi proprietarul vilei, un bărbat de circa 45 -50 de ani a ţâşnit în faţa mea. Urla la mine într-o engleză britanică „Fuck off. This is private”! M-am tot gândit, ce loc privat, când eu am parcat în plină stradă, fără să blochez în vreun fel ieşirea din garaj a maşinii sale. Dar n-am avut timp să mă dumiresc de acest lucru că insul mi-a şi ars un pumn, vârtos, în zona gurii, spărgându-mi instantaneu buza! Apoi, parcă temându-se să nu ripostez, a fugit la el în curte şi de acolo mă tot pândea. Eu am sunat de urgenţă la 112 iar dispecerul serviciului de urgenţă m-a invitat să mă prezint dimineaţă la Secţia 4 Poliţie şi să fac plângere, recomandându-mi tototdată să-mi scot şi certificat medico-legal de la I.M.L., ceea ce şi fac la această oră”. Este poftit, curând, în cabinetul de consultaţii şi se întoarce după o scurtă şedere cu un certificat în care i-au fost recomandate între cinci şi şase zile de îngrijiri. Se retrage apoi, discret, spunând că probabil zilele următoare va întocmi plângere pe numele agresorului său ştiind că pentru aşa ceva are la dispoziţie trei luni de zile…