Un camion care transporta 600 de porci s-a răsturnat, vineri seară, în Piatra Fântânele, judeţul Bistriţa-Năsăud. Au murit aproximativ 100 de animale și a fost rănit un bărbat.
ISU Bistriţa-Năsăud intervine, vineri seară, la un accident rutier produs în localitatea Piatra Fântânele, scrie news.ro.
Un autotren care transporta 600 de porci s-a răsturnat.
”Echipajul de prim ajutor SMURD a preluat de la locul accidentului un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani cu leziuni la nivelul capului, toracelui şi unui membru superior. A fost stabilizat şi transportat la UPU SMURD Bistriţa”, a transmis ISU.
Sursa citată a prcizat că în autotren se aflau peste 600 de porcine, dintre care aproximativ 500 au fost găsite vii.
”Pompierii au procedat la extragerea tuturor porcilor care erau transportaţi în cuşti special amenajate, iar cei care au supravieţuit urmează sa fie preluati de alt mijloc de transport pus la dispoziţie de societatea de care aparţin”, au mai precizat pompierii.
La ora transmiterii acestei ştiri, se lucrează pentru repunerea autotrenului pe roti, în vederea eliberării părţii carosabile.