Cercetătoarea Gabriela Culda, cadru universitar la UBB Cluj, a realizat un studiu despre percepţia românilor despre pedofilie. Unul dintre motivele pentru care a optat pentru o astfel de cercetare e mediatizatul caz al poliţistului pedofil din Bucureşti.
Trei dintre studenţii săi, cărora le coordonează lucrarea de licenţă, şi-au ales ca teme subiecte despre pedofilie. La acest studiu, Gabriela Culda a lucrat împreună cu Codruţa Rîndaşu, studentă la Facultatea de Psihologie din cadrul UBB, admisă la masteratul de Psihologie Judiciară la Universitatea Birmingham. Codruţa a documentat cele mai importante teorii privind dezvoltarea pedofiliei şi percepţia socială asupra pedofililor. Idei din acest studiu vor fi folosite în teza de licenţă a studentei, iar concluziile întregii cercetări vor fi publicate într-o revistă ştiinţifică.
Totul a început în urmă cu câteva săptămâni, când Gabriela şi Codruţa au făcut un chestionar, l-au distribuit online, inclusiv pe reţelele sociale. Au răspuns 1.081 de oameni, majoritatea femei (811). Ca profil, respondenţii au o medie de vârstă între 27-38 de ani şi sunt persoane foarte educate (53% au studii universitare şi postuniversitare, iar doar 2 % nu au terminat liceul). Câţi vor pedeapsa cu moartea Studiul a arătat că majoritatea (742 de respondenţi, 68,7% în procente) percep pedofilia drept o boală, dar şi că puţin peste jumătate (551) sunt de părere că pedofili nu-şi pot controla pornirile sexuale. Interesant este, adaugă cercetătoarea, că indiferent dacă respondenţii percep că pedofilii au sau nu control asupra comportamentului, ei cer aceleaşi pedepse pentru pedofili. La întrebarea despre cum să fie pedepsiţi aceşti agresori sexuali, mare parte dintre chestionaţi au cerut castrare chimică – 33,6%. Un procent de 5,6% de oameni au fost foarte categorici şi au susţinut că pedeapsa cu moartea ar fi cea potrivită.