Team of caucasian scientist working together agriculture industry. Quality control.

Marele Premiu Științific „INOVALIMENT 2021” i-a fost acordat Mihaelei Ștefana Canalis, cercetător la USAMV Cluj. Lucrarea câștigătoare se numește: ”Strategie inovativă de îmbunătățire a calității senzoriale a produselor alimentare, prin utilizarea de ambalaje active”

Proiectul  își propune să fie un premergător în obținerea de biofilme și acoperiri active sustenabile ca metodă inovatoare de conservare și îmbunătățire a calității senzoriale a produselor alimentare, fără conservanți sintetici. Ambalajele active interacționează în mod direct cu produsul alimentar ambalat, pot crește durata de valabilitate a alimentelor și mențin sau îmbunătățesc calitatea și siguranța alimentelor. Acestea sunt obținute dintr-o matrice biopolimerică (de regulă polizaharide, proteine, lipide) încorporată cu substanțe active, precum uleiurile esențiale și/sau alte extracte sau compuși naturali, utilizând procese uscate (e.g. extrudare) sau umede (e.g. turnare) de productie. 

Mihaela Stefana Canalis

Aspectul inovativ al prezentului proiect vizează îmbunătățirea calității senzoriale a produselor alimentare ambalate cu biofilme și acoperiri active, luând ca reper rezultatele obținute în urma analizei senzoriale cu degustători. Materialele (compuși activi și biopolimeri) utilizate, metoda de obținere a ambalajelor active, precum și modalitatea de încorporare a compușilor activi în matricea biopolimerică sunt discutate în vederea acceptării de către consumatori și dezvoltării sustenabile a ambalajelor active”, a declarat câștigătoarea Marelui Premiu Științific INOVALIMENT 2021.

Principalele criterii care au stat la baza acordarii premiilor au fost: gradul de noutate și factorul ”wow”, utilizarea tehnologiilor emergente și aplicarea principiilor economiei circulare și aplicabilitatea rapidă. 

Comisia de evaluare a fost formată din specialiști din mediul universitar și reprezentanți ai mediului de business din România.

În cadrul Târgului Internațional de Invenții și Inovații ”INOVALIMENT” au avut loc și o serie de conferințe științifice, susținute de cercetători științifici și specialiști din România și din afara țării. 

În urma târgului, s-au evidentiat următoarele tendințe în cercetarea alimnetară:

– înlocuirea ingredientelor de sinteză cu ingrediente naturale obținute din plante și din reziduuri din plante, prin biotehnologii

– dezvoltarea alimentelor funcționale, prin îmbogatirea acestora cu compuși bioactivi, obtinuți prin valorificarea reziduurilor alimentare

– ameliorarea unor alimente prin tehnologii moderne (exemplu: schimbarea structurii chimice a amidonului, prin 2 procese termice)

– dezvoltarea unor alimente sustenabile, care să prevină risipa alimentară și încalzirea globală

Conferintele știintifice din cadrul Inovaliment au evidențiat tendințele avangardiste în industria alimentară: alimente noi, sustenabile, alimnete printate 3D și ambalaje bioactive. 

În cadrul conferințelor medicale, au fost subliniate teorii recente despre influența unor gene asupra longevității, precum și rolul abordării integrate și personalizate, evidențiind legatura dintre nutriție și longevitate.

De asemenea, anul 2021 a fost anul includerii proteinelor din insecte în lista produselor sigure  pentru consumul uman, iar în cadrul tărgului am avut o conferință pe tema sustenabilității și alimnetelor viitorului”, a declarat Lăcrămioara Frăsineanu, Manager de Proiect, Senatul Științific.

Cea de-a doua ediție a târgului a beneficiat și de încrederea și sprijinul instituțiilor statului, prin  Departamentul de Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României. 

Printre cele mai interesante și inovatoare lucrări științifice prezentate în cadrul INOVALIMENT se numără:

Premiu I la categoria ”Alimentele Viitorului”, lucrare inscrisa de Dana Nedelcu de la Pure Intention SRL. Este singurul  concept de substitut  de  paine  hipoglicemic  din România. Produsul obținut din compoziţia conform invenției are la bază un mix de făini obținute prin degresarea și măcinarea diverselor semințe și fructe oleaginoase, semințe, fibre alimentare și proteine vegetale și este caracterizat printr-un conținut de carbohidrați cu 80-90% mai redus decât pâinea – 6.8g/100g, un conținut scăzut de zaharuri – 0.21g/100g și are, totodată, un conținut bogat în proteine – 22.5g/100g, fibre – 21.3g/100g, grăsimi nesaturate – 11.69g/100g și acizi grași omega 3 – 4.9%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.